Ne comportăm de parcă am fi veşnici

Dintre toate ciudăţeniile vieţii cu care ne confruntăm, principala şi cea mai deranjantă este aceea că ne comportăm de parcă am fi veşnici, sau de parcă am trăi cel puţin câteva sute de ani!

Constatăm că maximul de vârstă se află undeva între 70-80 de ani, restul sunt excepţii. Şi, atunci, de unde atâta încrâncenare, de ce atâta luptă pe avere, pe moşteniri şi pe ce ar putea să fie şi, poate că, nu vor fi niciodată?!...

Să te baţi, fără scrupule, pentru averi pământeşti, în condiţiile în care ştii că nu le vei putea stăpâni, pe termen lung, este egal cu o sinucidere spirituală şi înseamnă că eşti locuit de un Suflet Decăzut, care ţi-a omorât Spiritul iniţial, ce aştepta, de la tine, să evoluezi şi nu să rămâi în pustiul Materiei(!).

Dacă eşti conştient de Viaţa şi Misiunea ta Pământească, vei înţelege că Viaţa şi Moartea sunt doar piese de puzzle într-un joc existenţial inimaginabil, câştigat, la final, doar de cei Aleşi!