Dragnea + Tel Drum = Love

Ceea ce, cu vreun an şi jumătate în urmă, părea evitabil, pentru Liviu Dragnea, prin modificarea legilor Justiţiei, astăzi, inevitabilul îl aşteaptă în faţa instanţei, cu maldărul de dosare alături, pe cel care a încercat şi a şi reuşit, într-o oarecare măsură, să facă din România o feudă pe persoană fizică, în care să-şi impună propriile legi, de inspiraţie sud-americană, în care cel mai puternic ia tot, iar ceilalţi crapă.

Azi, lui Liviu Dragnea i se va aduce la cunoştinţă, de către procurorii DNA, că este acuzat, în Dosarul Tel Drum, de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și deturnare de fonduri europene. Punerea în mișcare a acțiunii penale constituie transformarea calității unui suspect în inculpat.

Ceea ce înseamnă că ispăşirea condamnării de doi ani, pentru care se află acum la Penitenciarul Rahova, este numai încălzirea pentru ce va urma! Dosarul Tel Drum cuprinde adevărata sa activitate infracţională, cu probe clare că Dragnea a fraudat fonduri europene, constituind un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea credință, a unor documente false, inexacte sau incomplete, dar și a altor infracțiuni.

Mai exact, în cursul anului 2001, pe când era președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, a inițiat un grup infracțional organizat, din care au făcut parte mai mulți funcționari ai instituțiilor din administrația publică. Principalul scop al acestui grup infracțional a fost obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contracte finanţate din fonduri publice şi europene, prin comiterea mai multor infracţiuni, ocazii cu care s-au furat mulţi bani europeni – suma vehiculată, la un moment dat, fiind de 27 milioane euro.

Aşa a apărut şi averea nejustificată a lui Dragnea – vila şi moşia de la Alexandria, Insula Belina, casa din Brazilia şi multe altele pe care numai el le ştie. Şi aşa se explică şi prezenţa Irinei Tănase alături de el, venită ca ursul la miere, pentru banii primiţi care au scos-o din foame şi i-au alimentat tupeul de pesedistă cu ştaif. Dar cum, totdeauna, pentru fiecare, vine, la un moment dat, scadenţa, acum a venit, în sfârşit, şi pentru Liviu Dragnea. Iar coşmarul său este că se află la mâna celei pe care a vrut să o treacă definitiv pe linie moartă: Laura Codruţa Kövesi – procuror şef al Parchetului Uniunii Europene.