Craiovean închis într-un apartament unde venise să vândă un telefon mobil. Doi tineri reținuți

O tânără în vârstă de 24 de ani, din comuna Grația, județul Teleorman, și un tânăr în vârstă 26 de ani, din orașul Răcari, județul Dâmbovița, au fost reținuți, marți, de către polițiștii craioveni, fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de furt și complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Catuse 938x535 752x535

Potrivit IPJ Dolj, în ziua de 26 februarie, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie din Craiova au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 32 ani, cu privire la faptul că o femeie i-a furat telefonul și că l-a închis într-un apartament din municipiu.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt iar cercetările au fost continuate stabilindu-se faptul că bărbatul ar fi fost abordat de o femeie care si-a exprimat intenţia de a cumpăra un telefon pe care acesta îl oferea spre vânzare pe un site de vânzări.

Femeia l-ar fi invitat pe bărbat într-un apartament din Craiova, iar în timp ce verifica aparatul, sub pretextul că bate cineva la ușă, ar fi ieșit din locuință și ar fi închis ușa pe exterior, furând, astfel, telefonul mobil.

Tot din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că apartamentul respectiv aparţine unei femei de 42 de ani din Craiova și că era închiriat în regim hotelier.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au extins cercetările în dosarul penal întocmit şi sub aspectul săvarşirii infracţiunii de lipsire de libertate, fiind astfel identificată o tânără de 21 de ani, din comuna Grația, judeţul Teleorman bănuită de comiterea infractiunilor de furt şi lipsire de liberatate şi un tânăr de 26 de ani din orașul Răcari, judeţul Dâmbovița, care ar fi ajutat-o pe tânără la comiterea faptelor respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Ieri, în colaborare cu poliţişti din cadrul  Poliției Orașului Răcari, au fost puse în executare două mandate de aducere emise pe numele celor în cauză, fiind conduși la sediul Secției 5 Poliție Craiova, unde în urma audierii și administrătii probatoriului au fost reţinuti pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de furt și  lipsire de liberate în mod ilegal în cazul tinerei şi furt și complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal în cazul tânărului.

Cei doi tineri vor fi prezentaţi, astăzi, unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.