Craiovean reținut pentru lovire și amenințare

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violențe și încălcarea măsurilor ordinului de protecție, a fost reținut, miercuri, de către polițiști. 

catuse1

Bărbatul a ameninţat şi agresat o tânără în vârstă de 27 ani, din comuna Malu Mare, evenimentul având loc miercuri, spun reprezentanții IPJ Dolj.

De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Craiova, în data de 27 ianuarie, anul acesta, prin care i s-a interzis să se apropie de tânăra respectivă, la mai puțin de 100 m, pentru o perioadă de 3 luni.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violențe și încălcarea măsurilor ordinului de protecție, în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizare să se propună soluţie legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Ieri, după audieri, bărbatul a fost reținut, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.