Bărbat din Breasta, reţinut pentru furt calificat. Prejudiciu uriaş produs unui depozit

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Breasta, judeţul Dolj, a fost reţinut, luni, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat.

catuse1

Din cercetările făcute de către poliţişti, aceştia au depistat faptul că în zilele de 19 şi 23 februarie, anul acesta, bărbatul a furat mai multe componente, ansambluri și subansambluri auto, dintr-un depozit situat într-o comună din județul Dolj.

Prejudiciul, de aproximativ 200.000 de lei, a fost recuperat în proporție de 80% și predat persoanei păgubite.

"Ieri, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti în colaborare cu poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta au pus în executare un mandat de aducere, bărbatul în cauză fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în forma continuata și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere în forma continuată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.