Furt din două societăţi comerciale din Craiova. Autorii au fost reţinuţi

Doi tineri, în vârstă de 25 şi respectiv 17 ani, din Craiova, au fost reţinuţi, miercuri, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

catuse1

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a precizat că din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că tinerii, în perioada 10-13 iunie, anul acesta, au furat din două societăţi comerciale, din Craiova, mai multe bunuri (unelte și scule destinate lucrărilor în domeniul construcțiilor).

Pierderea produsă unităţilor respective este de 10.800 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate de poliţiști şi predat persoanelor vătămate.

"În urma probatoriului administrat de poliţişti, tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj", a declarat Sadoveanu.

Astăzi, cei doi tineri vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Ultimele știri