Craiova: Minor înjunghiat de un alt copil, în zona Sălii Polivalente

Craiova: Minor înjunghiat de un alt copil, în zona Sălii Polivalente

Un adolescent în vârstă de 14 ani, din Craiova, este căutat de către poliţişti după ce, luni după-amiază, a înjunghiat un alt băiat din localitate, ce aceeași vârstă.

sala polivalenta craiova

Potrivit poliţiştilor doljeni, minorul ar fost înjughiat în umărul stâng.

Victima a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări, au stabilit ca minorul, în această după-amiază, în timp ce se afla în zona Sălii Polivalente Craiova, ar fi fost înțepat, în zona omoplatului stang cu un obiect tăietor-înțepător, de către un alt minor, tot de 14 ani, din Craiova, care ulterior a părăsit zona, plecând într-o direcție necunoscută. Minorului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Poliţiştii îl caută, acum, pe cel care a comis această faptă.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate, pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, mai arată IPJ Dolj.