Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost reținut de către polițiști, joi.
Patroana unui restaurant din Craiova a anunțat poliția despre faptul că în noaptea de 2 spre 3 octombrie, persoane necunoscute au intrat în incintă, pe o ușă lăsată neasigurată, și au furat aproximativ 2.200 de lei.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și recuperării prejudiciului. În urma activităților specifice desfășurate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj, polițiștii au identificat un bărbat de 31 de ani, din Craiova, din cercetări, stabilindu-se că, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, cel în cauză ar fi pătruns incinta restaurantului, pe uşa secundară de acces, lăsată neasigurată, de unde ar fi sustras suma de aproximativ 2.200 lei”, a menționat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Ieri, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Craiova, în zona autogării, de către polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova și condus la sediul Secției 1 Poliție Craiova pentru continuarea cercetărilor.
„În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a mai spus Grigorescu.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.