Un tânăr drogat din județul Dolj și-a dat foc într-o benzinărie din Perișor

Un tânăr drogat din județul Dolj și-a dat foc într-o benzinărie din Perișor

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Izvoare, drogat fiind, și-a turnat pe el o substanță inflamabilă, după care s-a autoincendiat, într-o stație PECO din Perișor. Ulterior, focul s-a extins și la calculatoarele stației, dar a fost localizat și stins de angajați. 

politianoaptea2 2

Noaptea trecută, înainte de a ajunge în stația PECO, bărbatul a fost oprit în trafic de către polițiști, fiind depistat faptul că era drogat, ieșind pozitiv la cannabis și neconcludent la consumul de cocaină, opiu și benzodiazepine.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La trei ore distanță, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că, în incinta unei stații de distribuție carburanți, din comuna Perișor, un bărbat ar fi distrus mai multe calculatoare.

La fața locului a fost identificat același tânăr de 24 de ani, din comuna Izvoare, care și-a turnat pe el o substanță inflamabilă, după care și-a dat foc.

Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în stare conștientă. Polițiștii au întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, arată IPJ Dolj.