Colete cu jucării contrafăcute, estimate la o valoare de peste 200.000 lei, au fost găsite, într-un camion, de către polițiștii de la Frontiera Bechet, județul Dolj.
Potrivit Poliției de Frontieră, în Punctul de Trecere Bechet, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean grec, în vârstă de 46 de ani, aflat la volanul unui autocamion.
Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, bunuri de uz general, din Bulgaria în Polonia.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, polițiștii au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe colete ce conțin jucării.
„În urma inventarierii bunurilor, împreună cu un lucrător din cadrul Biroului Vamal Bechet, a rezultat cantitatea totală de 1.345 de figurine, bunuri a căror denumire este protejată pe teritoriul României, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor respectivelor mărci. Șoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, în valoare totală estimată de 201.750 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, arată Poliția de Frontieră Giurgiu.
În acest caz se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.