Numai săptămâna trecută, Poliția Locală a confiscat peste 170 de kilograme de haine și alte articole second-hand.
În perioada 08 – 14 iulie 2019, polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, cu sprijinul polițiștilor locali cu atribuții în ordine publică, au executat mai multe acțiuni în zona piețelor din municipiul Craiova, în special în zona Pieței Centrale, în vederea identificării și aplicării măsurilor legale persoanelor care practică comerț neautorizat, fără a deține acorduri pentru ocuparea domeniului public și fără a putea să justifice proveniența produselor, de regulă second hand, pe care le comercializează.
În urma acestor acțiuni au fost depistate un număr de 37 persoane care nu respectau prevederile legale, din care 16 persoane au fost conduse la sediul Poliției Locale în vederea aplicării măsurilor legale și asupra cărora s-a dispus inclusiv măsura complementară de confiscare a mărfurilor.
În total, au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale în cuantum de 14.400 lei și s-a dispus confiscarea bunurilor deținute fără forme legale, aproximativ 170 kg de marfă constând în articole gablonțuri și genți de damă, încălțăminte și îmbrăcăminte second hand, etc.
La nivelul anului 2018, în urma acțiunilor specifice, punctuale, desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Control Comercial, s-a dispus confiscarea a aproximativ 11 tone de marfă second hand (cea mai mare parte din aceasta provenind de la comercianții din zona intrării în Piața Centrală dinspre bulevardul Calea București, cunoscută sub denumirea de ”intrarea de la blocul coreenilor”), marfă ce a fost supusă distrugerii, conform procedurii legale.