DOLJ: Arestați preventiv pentru trafic de droguri

Șapte persoane au fost arestate preventiv, joi, fiind acuzate de comiterea infracțiunilor de pentru trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată.

240223 droguri

Una dintre aceste persoane este cercetată și pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023 – februarie 2024, acestea, precum și alte 5 persoane cercetate (două aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, în alte cauze penale și trei care se sustrag cercetărilor), ar fi comercializat în mod repetat droguri de risc (canabis) și de mare risc (ecstasy și cocaină) către consumatori din județele Dolj și Mehedinți.

De asemenea, în cursul zilei de 21 februarie 2024, patru dintre bănuiți au fost depistați în flagrant delict, imediat după ce ar fi vândut canabis, pentru 2.000 de lei.

„În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate, la aceeași dată, în cele două județe, au fost ridicate cantități de canabis, MDMA (ecstasy) și cocaină, grindere, cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 21 februarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea celor 7 persoane cercetate și au formulat propunere de arestare preventivă, atât pentru acestea, cât și pentru cele două persoane aflate deja în executarea unor pedepse privative de libertate. Totodată, au solicitat arestarea preventivă în lipsă a celor trei persoane care se sustrag cercetărilor”, arată IPJ Dolj.

 

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a celor șapte persoane reținute, pentru 30 de zile, urmând a se pronunța și cu privire și la celelalte cinci persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.