Bărbat omorât în bătaie, pe terasa unui bar din Cetate. Unul dintre făptași prins în timp ce voia să plece din țară

Poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați, noaptea trecută, cu privire la faptul că, pe terasa unui bar din localitate, a avut loc o altercație între mai multe persoane.

inchisoare gratii

La faţa locului, s-a constatat că doi bărbaţi, în urma unor discuţii în contradictoriu, ar fi lovit un tânăr de 24 de ani, cu pumnii și picioarele.

Persoanei vătămate i s-au acordat îngrijiri medicale, efectuându-se manevre de resuscitare, însă, din păcate, s-a constat decesul, anunță IPJ Dolj.

"Poliţiştii au demarat imediat activităţile investigative, în urma informaţiilor obţinute fiind identificat un tânăr de 19 ani, bănuit că ar fi participat la altercaţie, iar un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Cetate, încerca să se sustragă cercetărilor şi să părăsească ţară. Astfel, în urma schimbului informativ de date, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră, cel în cauză a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind apoi condus de poliţişti la sediu, pentru audieri", transmit reprezentanții IPJ Dolj.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub directa coordonarea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.