Sute de brazi confiscaţi din pieţe

Mai mulţi comercianţi care în această perioadă au la vânzare brazi şi articole pirotehnice au fost verificaţi de poliţişti, sâmbătă, fiind aplicate amenzi şi confiscându-se mărfuri în cazul celor găsiţi cu nereguli.

brazi piata mare 191220

La acţiune au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, economic, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe explozive, rutieră, dar şi jandarmi, reprezentanţi DSVSA şi personal silvic.

Au fost verificate 164 de societăţi comerciale şi 205 persoane fizice, fiind executate totodată 12 filtre rutiere.

„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, 3 dintre acestea conform Legii 86/2006, privind Codul Vamal şi una conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive. De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 50.000 de lei. Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat 145 de pomi de Crăciun, 100 de petarde cu trei focuri, dar şi alte produse în valoare de aproximativ 1.500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Astfel de acţiuni de control vor mai continua în perioada următoare.