Accidenț în lanț produs de o șoferiță care nu a respectat culoarea semaforului

Patru mașini au fost implicate într-un accident rutier ce a avut loc, marți dimineață, la intersecția străzilor Calea București și Frații Golești din municipiul Craiova. 

Masina politie

Potrivit IPJ Dolj, o femeie de 31 de ani, din Plenița, conducea o mașină pe Calea București, iar al intersecția cu Frații Golești nu a respectat culoarea roșie a semaforului. Din această cauză, a lovit un autoturism care circula dinspre strada Frații Golești, care a fost proiectat, la rândul său, într-o altă mașină.

În impact a fost implicat și un autoturism care era parcat, nefiind înregistrate victime.

O femeie de 31 de ani, din Pleniţa, care conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, la intersecţia cu Fraţii Goleşti, nu ar fi respectat culoarea roşie a semaforului electric şi a lovit un alt autoturism care venea dinspre strada Fratii Goleşti, acesta fiind proiectat la randul sau intr-un alt autoturism, care circula regulamentar. De asemenea, a fost lovită şi o altă maşină, care era parcată în zona respectivă. În urma accidentului nu au rezultat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Șoferița a fost amendată cu 870 de lei, iar ca măsură complementară, permisul de conducere a fost reţinut pentru o perioadă de 60 de zile.

Toți cei implicați în eveniment aveau documentele prevăzute în ordonanțele militare.

X

Right Click

No right click