Accident cu un mort și trei răniți la Podari

În această după-amiază, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Podari a avut loc un accident de circulație.

podari

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 33 de ani care conducea un autoturism pe DN 56, Radovan-Calafat, pe raza comunei Podari, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers față de un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, care era oprit pentru a vira la stânga pe DJ 561, intrând în coliziune cu acesta.

La fața locului au intervenit și două echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dolj, care au efectuat manevre de resuscitare a unei femei, pasajeră pe bancheta din spate, în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani, însă, din păcate, fără succes, fiind declarat decesul acesteia.

De asemenea, în urma accidentului, alte trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpa iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.