EXCLUSIV. Remiză în Antalya. Gol de senzație Claudiu Dragu!

FC Universitatea Craiova a remizat, 1-1, la primul amical în Antalya. Dragu și-a făcut un cadou binemeritat de ziua lui.

200128 FCU Ansan echipa

 

AMICAL Antalya. FCU - Ansan Greeners - Prima repriză

AMICAL Antalya. FCU - Ansan Greeners - A doua repriză

Știința a disputat marți, cu începere de la ora locală 16, prima partidă de verificare din Antalya. Adversarii oltenilor au fost coreenii de la Ansan Greeners iar Eugen Trică a decis, pentru acest meci, să le ofere șansa tuturor elevilor săi apți din punct de vedere medical să joace. Singurii care nu au evoluat au fost Răducanu și Trabalka, aceștia luând loc în tribune din cauza unor accidentări.

200128 FCU Ansan raducanu trabalka

În primul mitan, Trică a trimis pe teren aproape echipa tip din turul campionatului, noutățiile fiind aparițiile lui Chindriș, Tudor și Boția în primul 11. Alb-albaștrii au început bine jocul, iar Boția și Claudiu Bălan au fost foarte aproape de gol încă din startul partidei.

La rândul său, Stoenac a avut și el două șuturi periculoase. Meciul a fost unul de luptă, nu de puține ori jucătorii lui Ansan, Liga a doua din Coreea, au avut intrări destul de dure asupra elevilor lui Eugen Trică. Dar cu toate acestea, scorul la pauza a fost 0-0, iar startul celei de a doua reprize a adus opt schimbări în echipa Științei. Antrenorul oltenilor i-a menținut pe teren doar pe Negru și Tănase, cel din urmă fiind schimbat și el pe finalul jocului cu tânărul Blidar.

Dragu, gol de generic!

Chiar dacă Eugen Trică a făcut foarte multe schimbări în minutul 46, iar jocul nu a mai adus multe ocazii de gol pentru Știința, totuși cei care au intrat pe teren în partea a doua a disputei din Antalya au încercat să îi demonstreze lui "Jose" că merită să li se dea șanse să joace în tricoul sfânt al Universității Craiova. 

200128 FCU Ansan dragu

Dar cei care au deschis scorul au fost coreenii de la Ansan, atunci când la singurul șut periculos pe poartă, executat din lovitură liberă de la 18 metri, l-au învins pe tânărul Mario Enache, în minutul 73 al meciului. Însă atacantul Universității Claudiu Dragu nu a fost de acord cu acest rezultat iar după ce a luat o acțiune de atac pe cont propriu, l-a învins cu un șut spectaculos pe portarul coreenilor, nu înainte să înșire și vreo trei adversari.

Astfel că jocul s-a terminat la egalitate și în mod sigur a fost un test util pentru leii din Bănie. Acum însă, doar analiza antrenorului principal al Științei va decide ce a fost bine și ce nu.

Pe 30 ianuare Știința va juca împtriva Rapidului într-un alt meci de verificare.

Primul 11 al lui FCU

Chindriș-Negru, Dănănae, Gugu, Tudor-Pop, Tănase- Raicea, Stoenac, Boția-Bălan

FCU din minutul 46

Mario Enache-Negru, Suciu, Avram, Cristiu- Zanfir, Tănase- Riza, Rogoveanu, Zimța- Dragu

A mai intrat Blidar în locul lui Tănase.

X

Right Click

No right click