Meciul orgoliilor, câștigat de olteni. Leii din Bănie au fost la înălțime

FC Universitatea Craiova a învins FC Rapid cu scorul de 3-2.

 200130 FCU Rapid 01 gol stoenac

AMICAL Antalya. FCU - Rapid - Prima repriză

AMICAL Antalya. FCU - Rapid - A doua repriză

 

Munca depusă de alb-albaștrii în Antalya începe să dea roade iar leii din Bănie au reușit să câștige amicalul pe care fanii Științei îl așteptau cu cel mai mare interes, FC Universitatea Craiova - Rapid București, scor 3-2.

Eugen Trică și Daniel Pancu, doi dintre tinerii tehnicieni din fotbalul românesc, care ușor, ușor încep să își facă un nume și în antrenorat, s-au întâlnit față în față iar meciul era clar că o să fie unul disputat, chiar dacă nu a fost un joc oficial.

Extrem de ambițioși, Jose și Pancone au de îndeplinit același obiectiv, promovarea, oltenii în Liga a doua, iar guileștenii în prima ligă din România. Astfel că, așa cum era de așteptat, și meciul din Antalya a fost unul extrem de disputat, deși antrenorul giuleștenilor a dat șansa unor elevi de ai săi, care au jucat mai puțin în campionat, să evolueze împotriva Științei încă din startul partidei.

200130 FCU Rapid 03 echipa

Pancone, care a stat pe toată durata primei reprize stană de piatră pe scaun, față de Eugen Trică, cel care și-a cravașat în permanență elevii din fața băncii sale de rezerve, s-a trezit că FC Universitatea Craiova conduce deja la pauză cu scorul de 2-0, după un joc foarte bun al alb-albaștrilor. Golurile echipei din Bănie au fost reușite în primul mitan de către Stoenac, minutul 20, și Raicea, șapte minute mai tarziu.

După pauză, Pancu a aruncat în luptă toată artileria grea iar jocul s-a echilibrat, giuleștenii reușind să reducă din scor, 2-1. De menționat este și eliminarea, la începutul reprizei a doua, a căpitanului Rapidului, Voicu, care a fost trimis la cabine de către centralul partidei pentru injurii.

Extrem de curajos, Eugen Trică a decis să schimbe nu mai puțin de șapte jucători din primul 11, râmânând pe teren doar Chindriș, Negru și Pop. Pancu a sesizat mutarea, s-a ridicat de pe scaun și și-a împins jucătorii de la spate, fiind convins că acum trebuie să atace egalarea, care a și venit câteva minute mai târziu.

Știința nu a cedat, iar după ce Dragu s-a bătut cu fundașii giuleșteni, păsându-i excelent lui Rogoveanu, mijlocașul alb-albaștrilor a adus golul victoriei după un trasor de toată fumusețea, în minutul 75.

200130 FCU Rapid 02 echipa steaguri peluza

La acest meci, Peluza Sud 97 a avut și ea câțiva reprezentanți în Antalya, steagurile cu însemnele uneia dintre cele mai frumoase galerii din România fiind prezente pe gardul stadionului unde s-a jucat partida.

Una peste alta, jocul dintre FC Universitatea Craiova și Rapid a fost un test util, mai ales prin prisma faptului că leii din Bănie au învins un adversar care se luptă la promovara în Liga 1. Totuși, la echipă mai este mult de muncă, iar elevii lui Trică sunt conștienți de acest lucru.

Primul 11 FCU

Chindriș - Negru, Avram, Gugu, Cristiu - Pop, Tănase - Raicea, Stoenac, Boția - Bălan

FCU din minutul 60

Chindriș - Negru, Dănănae, Suciu, Tudor - Pop, Zanfir - Riza, Rogoveanu, Zimța - Dragu

X

Right Click

No right click