EXCLUSIV. VIDEO. Alb-albaștrii s-au antrenat luni în bazin

Fotbaliștii lui FC Universitatea Craiova s-au antrenat în bazin cu Dan Vasilică.

200203 01 piscina echipa

După mai bine de o săptămână de antrenamente și după disputarea a trei partide de verificare, alb-albaștrii au primit din partea lui Eugen Trică un program mai ușor pentru ziua de luni. Astfel că, de la ora locală 10, Leii din Bănie au mers cu preparatorul fizic Dan Vasilică în bazinul hotelului Melas din Lara, acolo unde au lucrat diferite exerciții.

200203 02 avram genel masaj

La ședința respectivă de pregătire au mers și Genel Cernitu, asistentul medical al Știnței, și Mihai Ciobanu, maseurul alb-albaștrilor, cei doi luând ulterior jucătorii la masaj.

La piscină au mers toți jucătorii, chiar și Costinel Gugu, dar acesta, din cauza problemelor medicale, a privit de pe margine cum se antrenează colegii săi.

Pe data de 4 februarie, FC Universitatea Craiova va disputa al patrulea meci de verificare din Antalya. Adversarii Leilor din Bănie vor fi austriecii de la Ried, formație care se află pe primul loc în Liga a doua din Austria.

 

X

Right Click

No right click