EXCLUSIV. Antrenorul Lipovei: "Aș vrea să mai jucăm cu FCU tot la Târgu Jiu!"

Antrenorul Lipovei este convins că tot FC Universitatea Craiova va avea prima șansă la promovare indiferent de situație.

200306 FCU Lipova 01 Dragu Suciu

Fotbalul în România este oprit din cauza pandemiei de Covid 19, iar jucătorii tuturor formațiilor de la noi din țară au fost trimiși acasă. Ediție.ro a luat legătura cu antrenorul echipei Șoimii Lipova, principala contacandidată a Științei la promovare, iar Flavius Sabău ne-a vorbit despre cum crede el că s-ar putea continua până la urmă campionatul din Seria 4, Liga 3.

"Vă dați seama că mi-am trimis și eu jucătorii acasă. Le-am dat câte un TRX și un test pulser. Eu nu am preparator fizic în staff, dar mă ocup tot eu și de această parte. Eu am activat și vreo trei ani ca preparator fizic. Am încredere în băieții mei. Noi suntem gata să jucăm în acest campionat și pe tot timpul verii dacă este cazul, iar dacă vacanța între campionate o să fie de două săptămâni, pentru noi nu este nicio problemă.

flavius sabau lipova

Dacă este să se joace play-off nouă ne-ar conveni să se înjumătățească punctele. Că dacă se înjumătățesc numărul meciurilor, atunci ni se pare normal să se înjumătățească și punctele. Așa am avea și noi cât de cât o șansă să mai recuperăm distanța de FCU, chiar dacă și această șansă este mică. Dar dacă se va decide intrarea în play off fără să se umbele la puncte, atunci FCU nu mai poate să fie ajunsă de nimeni. După două meciuri vor promova matematic.

Și dacă se va intra în play-off cu rezultatele directe dintre primele opt clasate, chiar dacă noi vom cădea de pe locul doi din clasament tot FCU o să fie favorită la promovare. Mi se pare ok și această variantă și nu ne vom opune. Eu v-am spus mai sus doar ce ne-ar conveni nouă să se întâmple, nu că ne vom opune. Până la urmă FCU este de departe cea mai bună echipă din seria a patra. Clasamentul este corect, iar dacă FCU a ajuns să fie favorită la promovare în toate variantele, acest lucru de datorează muncii lor din turul campionatului.

200306 FCU Lipova 15 Dragu

Dar, dacă este să mai jucăm în play-off un meci cu FC Universitatea Craiova, atunci eu unul aș prefera să îl disputăm tot la Târgu Jiu, deoarece acolo terenul este foarte bun. Noi vrem să oferim un spectacol fotbalistic de calitate, iar acest lucru il putem face pe un teren bun. La noi acasă gazonul nu este atît de bun. Noi nu vom avea probleme nici cu contractele jucătorilor, deoarece noi semnăm mereu contracte pe o durată mai mare de un an și jumătate indiferent de situație. Iar când ajungem la un an încercăm mereu să le propunem la jucători prelungirea contractelor. Cu Codoban am semnat direct pe un an și jumătatate.

Revenind la meciul direct din retur, pot să vă spun că rezultatul este echitabil. Cred că ne-am ridicat și noi la nivelul lui FCU. I-am surprins la începutul jocului și îmi pare rău că nu am reușit să profităm sută la sută de acest lucru, dar recunosc că puteam să și pierdem chiar dacă am condus cu 2-1", a spus Sabău.