EXCLUSIV. VIDEO. Kevin Trabalka trage tare pentru recuperare. Câte ore lucrează pe zi!

Kevin Trabalka se află în plin program de recuperare, după operația suferită la genunchiul stâng. 

200414 recuperare trabalka 01

Atacantul de de 23 de ani al Științei nu pierde deloc timpul după ce a scăpat de cârje în urma operației pe care a suferit-o la genunchiul stâng la un spital din Timișoara. Este a doua intervenție chirurgicală pe care a efectuat-o la același genunchi, dar acum a fost vorba doar de afectarea ligamentelor încrucișate anterioare. Ediție.ro a luat legătura cu Kevin Trabalka și vă oferă imagini video din timpul programului său de recuperare.

"Sunt pe drumul cel bun cu recuperarea. Momentan lucrez câte două ore pe zi cu ajutorul unui kineoterapeut. Domnul Adrian Mititelu știe că fac recuperarea aici în Arad, deoarece am acordul dânsului să mă refac la mine în oraș.

200414 recuperare trabalka 02

Cu ajutorul lui Dumnezeu voi trece și peste această accidentare, deși știu că mă vor aștepta foarte multe ore de muncă. Dar asta este situația și nu pot să dau timpul înapoi. Le mulțumesc fumos tuturor celor care mi-au trimis gânduri bune în această perioadă. Au contat mult pentru mine aceste încurajări, iar eu sunt singur că o să revin pe teren mult mai puternic", a spus Trabalka.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click