FRF a decis când trebuie depusă documentația pentru sezonul viitor de Liga a doua!

În acest moment campionatele din Liga 1, Liga 2 și Liga 3 sunt oprite din cauza pandemeiei Covid 19.

poza frf

Toți jucătorii și suporterii lui FC Universitatea Craiova își pun întrebarea dacă actualul sezon fotbalistic se va mai relua după ce în România a fost decretată și a doua lună de stare de urgență. Însă, pînă la un anunț oficial, din păcate datele pentru licențierea în Liga 1, dar și pentru depunerea documentației la Liga a doua, cu privire la următoarea ediție de campionat, 2020-2021 au fost date peste cap.

Pe fanii lui FC Universitatea Craiova îi interesează ceea ce se va întâmpla la Liga a doua în sezonul viitor, deoarece echipa pregătită de Eugen Trică va juca mai mult ca sigur în acest eșalon. În acest moment FCU este lider autoritar în seria a patra din liga treia. Elevii lui "Jose" au acumulat după 16 etape 42 de puncte, iar pe locul doi se află Șoimii Lipova, 29 de puncte.

În cadrul unei ședințe a Comitetului de Urgență al FRF, avută loc miercuri, 15 aprilie, s-a decis modificarea termenelor stabilite în cadrul procesului pentru obținerea certificatului de participare în campionatul Liga 2, ediția 2020/2021. Începerea procesului are loc la data de 30 mai, iar termenele de depunere a documentației se fac în precedentele cinci zile, în funcție de locurile ocupate de cluburi în clasamentele din Liga 2, respectiv Liga 3. Primele șase clasate din Liga 2 vor depune documentația pentru obținerea licenței pentru Liga 1, iar restul cluburilor din eșalonul secund, cât și cele cinci echipe lider din seriile Ligii 3 o vor face pentru obținerea certificării pentru următorul sezon de Liga 2.

200201 01 trica echipa

Comunicatul FRF privind certificarea cluburilor pentru campionatul Liga 2, ediția 2020/2021:

Se dispune modificarea termenelor stabilite în cadrul procesului pentru obținerea certificatului de participare la Liga a 2-a, sezon 2020 – 2021 (cuprinse în art. 7 alin. 1 și 2 din Regulament având denumirea marginală Termenele procesului de bază și art. 3, 7, 12 și 13 din Anexa 1), astfel:

  • Termen de începere a procesului de bază – 30 mai 2020termen unic pentru ambele categorii competiționale; Astfel data de începere a procesului de bază este 30 mai 2020 pentru oricare dintre situațiile prevăzute la art. 7 alin 1 și 2 din Regulament.
  • Termenele de depunere a documentației (art. 3 din Anexa I)
    • 25 mai – Locurile 7, 8, 9 și 10 din Liga a 2-a
    • 26 mai – Locurile 11, 12, 13 și 14 din Liga a 2-a
    • 27 mai – Locurile 15, 16 și 17 din Liga a 2-a
    • 28 mai – Locul 18 din Liga a 2-a, Locurile 1 din seriile unu și doi din Liga a 3-a
    • 29 mai – locurile 1 din seriile trei, patru și cinci din Liga a 3-a
  • Termen de depunere a declarației de exactitate și exhaustivitate (art. 7 din Anexa I): 25 iunie – data unică de depunere a Declarației de exactitate și exhaustivitate
  • Termen de soluționare a cauzelor de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF (art. 12 din Anexa I): 6 – 10 iulie – termen de judecare a contestațiilor la Comisia de Disciplină
  • Termen de soluționare a recursurilor de către Comisia de Recurs a FRF (art. 13 din Anexa I): 20 – 24 iulie – termen de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de Comisia de Disciplină și Etică a FRF

În funcție de evoluția situației la nivel național referitoare la pandemia de COVID-19 și la decretarea stării de urgență, prezenta decizie poate suporta modificări.”

2001310 03 botia trica

Clasamentul actual al Ligii 2, după 24 de etape:

1.     UTA Arad     23     15     5     3     49-13     50 pct.
2.     CS Mioveni     23     10     9     4     36-22     39
3.     Turris Oltul Turnu Măgurele     22     11     6     5     36-25     39
4.     Campionii FC Argeș     23     10     8     5     34-25     38
5.     Petrolul Ploiești     23     10     8     5     23-20     38
6.     FC Rapid     23     10     7     6     32-20     37
7.     Metaloglobus București     23     10     7     6     28-20     37
8.     SCM Gloria Buzău     23     9     6     8     35-27     33
9.     Farul Constanța     23     9     6     8     27-20     33
10.     Viitorul Pandurii Târgu Jiu     22     9     6     7     30-25     33
11.     ASU Politehnica Timișoara     22     8     8     6     20-12     32
12.     Dunărea Călărași     23     8     7     8     29-30     31
13.     Ripensia Timișoara     23     6     10     7     28-34     28
14.     Universitatea Cluj     23     5     12     6     29-26     27
15.     CSM Reșița     22     6     6     10     30-35     24
16.     Concordia Chiajna     22     6     6     10     20-30     24
17.     FK Csikszereda     23     5     7     11     17-33     22
18.     Sportul Snagov     23     2     3     18     16-59     9
19.     Pandurii Târgu Jiu     23     1     5     17     10-53     8

* Sportul Snagov a fost exclusă din competiție, iar clubul s-a desființat, deci nu va participa la procesul de certificare.
** Locul 1 și 2 promovează direct în Liga 1, iar locul 3 merge la barajul pentru promovare.
*** Locurile 16, 17, 18 și 19 sunt retrogradabile în Liga 3. Sportul Snagov e retrogradată automat în ultima ligă din Ilfov, în cazul în care va reînvia.

Situația la vârf în cele cinci serii ale Ligii 3, după 16 etape:

SERIA 1

1. Aerostar Bacău 16 14 0 2 40-10 42 pct.
2. Foresta Suceava 16 11 2 3 44-20 35
3. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 16 10 3 3 34-10 33

SERIA 2

1. Unirea Slobozia 16 12 4 0 38-12 40 pct.
2. Mostiştea Ulmu 16 11 4 1 32-10 37
3. CS Afumaţi 16 11 3 2 52-10 36

SERIA 3

1. Progresul Spartac 16 11 4 1 43-9 37 pct.
2. CSM Slatina 16 11 4 1 34-9 37
3. Flacăra Moreni 16 9 3 4 29-18 30

SERIA 4

1. U Craiova 1948 SA 16 13 3 0 40-9 42 pct.
2. Şoimii Lipova 16 8 5 3 32-15 29
3. Crişul Chişineu Criş 16 8 4 4 21-19 28

SERIA 5

1. Fotbal Comuna Recea 16 10 5 1 41-17 35 pct.
2. Minaur Baia Mare 16 10 3 3 25-8 33
3. Viitorul Şelimbăr 16 7 7 2 26-19 28

* Doar prima clasată din fiecare serie promovează automat în Liga 2 la finalul sezonului. Momentan, doar prima clasată are obligația de a depune documentele pentru a participa la procesul de certificare pentru eșalonul secund.

Statistică, Liga 2 ProSport

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click