Cadou pentru ziua de naștere a lui Eugen Trică. FCU-Pandurii, scor 4-0!

Eugen Trică a împlinit 44 de ani, iar alb-albaștrii au câștigat categoric partida cu Pandurii Tg. Jiu, 4-0.

200805 fcu pandurii ciolacu compagno

Pandemia de Covid 19 a fost salvarea celor de la Pandurii în sezonul trecut, deoarece formația gorjenilor era ca și retrogradată în Liga 3, dar FRF a întrerupt campionatul și a decis să nu pice nicio echipă în al treilea eșalon al României. Însă, dacă adversarii Științei se vor prezenta la fel ca în meciul de la Severin și în campionatul următor de Liga 2, atunci cei de la Pandurii nu vor avea nicio șansă să se mai salveze de la retrogradare. 

Eugen Trică ar fi putut să joace fără portar acest meci, deoarece în primele 45 de minute gorjenii nu au avut niciun șut pe spațiul porții și nici măcar nu au apărut prin careul lui Mogoșanu. Acest lucru s-a întâmplat și în repriza a doua, atunci când Mario Enache nu a avut nici el ce apăra. Revenind la jocul din prima repriză, "Jose" a început meciul în sistemul 4-4-2 și le-a dat șansa unor fotbaliști care au evoluat mai puțin în meciurile amicale disputate până acum să intre în primul "11".

Alb-albaștrii au controlat jocul încă din startul partidei, iar în minutul 19, Ciolacu a deschis scorul pentru Știința. Însă, colegul său din ofensivă Andrea Compagno, 1.95 m, nu s-a lăsat nici el mai prejos și a punctat de două ori cu capul, în stilul său caracteristic, minutele 25 și 36. Atacantul sicilian al lui FCU a ajuns astfel la patru goluri înscrise pentru Știința în meciurile amicale, însă Trică l-a scos de pe teren imediat după golul reușit în minutul 36, deoarece acesta a acuzat niște probleme medicale în urma unui lovituri încasate două minute mai devreme. După pauză oltenii nu au mai forțat și au mai punctat doar o singură dată prin Robert Răducanu, min 86, ajuns și el tot la patru reușite personale în jocurile de verificare, iar FC Universitatea Craiova i-a oferit o victorie cadou lui Eugen Trică chiar de ziua sa de naștere.

Primul 11 al lui FCU

Mogoșanu-Negru, Gugu, Avram, Cristiu-Blidar, Albu, Zanfir, Zimța- Ciolacu, Compagno

Au mai jucat: Mario Enache, Gâț, Jeremy Huyghebaert, Raicea, Rogoveanu, Stoenac, Cristea, Pop, Răducanu, Bălan

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Marți, 2 Martie 2021
CS Concordia Chiajna vs FC Universitatea
17:30
Marți, 9 Martie 2021
FC Universitatea vs CS Mioveni
19:00
Sâmbătă, 13 Martie 2021
Universitatea Cluj vs FC Universitatea
11:00

Clasament Liga 2, 2020-2021

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 14 30
2. ACS ASU Poli Timișoara 16 28
3. Petrolul Ploieşti 16 27
4. Dunărea Călăraşi 15 27
5. FC Rapid 15 27
6. Universitatea Cluj 15 26
7. AFK Csikszereda 15 25
8. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 15 25
9. FC Metaloglobus 15 24
10. CS Mioveni 16 24