FC Universitatea Craiova a câștigat mai categoric decât o arată scorul partida cu Farul Constanța.
GALERIE FOTO. FCU-Farul, amical, 8 august 2020
Știința își continuă seria meciurilor amicale, iar sâmbătă, de la ora 10:30, alb-albaștrii au întâlnit pe Farul Constanța. Partida s-a disputat la București pe stadionul celor de la Daco Getica.
Eugen Trică a trimis pe teren o formulă de echipă în sistemul 4-3-3, iar juveții au început un pic mai greoi partida. Însă,după primele 20 de minute lucrurile s-au mai reglat, iar Claudiu Bălan a reușit să deschidă scorul pentru Știința în minutul 30.
În minutul 40 al partidei Farul Constanța a avut șansa să egaleze, însă Robert Popa a reușit să apere lovitura de la 11 metri de care marinarii au beneficiat. Însă, în partea a doua a meciului oltenii au dominat autoritar jocul, iar în minutul 50, același Caludiu Bălan a dus scorul la 2-0. Atacantul oltenilor a arătat o poftă bună de joc și a mai avut câteva ocazii de a duce scorul la 3-0, dar din păcate nu a mai reușit să înscrie,
În repriza a doua Răducanu, Vali Munteanu (foto) în două rânduri, aflat la primul meci în tricoul Științei, și Stoenac au avut și ei ocazii mari de gol, dar tabela de marcaj a rămas neschimbată. Astfel că, oltenii au câștigat cu scorul de 2-0, iar Eugen Trică a părut la finalul partidei mulțumit de jocul prestat de elevii săi, deși fost deranjat de ocaziile de gol pe care oltenii le-au ratat.