Adrian Mititelu: „Nu mai accept antrenori gen Victor Pițurcă!" Ce a spus de Dan Vasilică

Adrian Mititelu a dezvăluit din ce motive a ales să se despartă de Eugen Trică și Nicolo Napoli.

200617 mititelu

Patronul lui FC Universitatea Craiova a explicat suporterilor Științei în direct la GSP LIVE care au fost motivele care au dus la despărțirile de Eugen Trică și de Nicolo Napoli. „Vă dau cărțile pe față. Trică și Napoli au plecat din cauza lui Dan Vasilică, care este un superprofesionist și își face foarte bine treaba, dar niciunul nu l-au suportat. Îi respect pe Napoli și Trică, dar am avut de ales între Dan Vasilică și ei, și l-am ales pe primul. 

Pe Napoli l-am adus în speranța că pot să îl resuscitez, dar odată cu trecerea anilor, și-a schimbat modul de lucru și nu am mai reușit să îl redescopăr așa cum îl știam eu. Cu timpul a început să lucreze mai puțin, una e să fii dedicat, alta să lucrezi 1-2 ore și apoi să fugi, să nu mai știe lumea nimic de tine.

Decizia era luată înainte de meciul cu Rapid, l-am rugat să rămână până atunci. Cu toate nemulțumirile mele, îl duceam și pe el în spate și promovam și cu el. Sau cel puțin așa credeam. Însă m-a condiționat indirect să nu mai fie Dan Vasilică la echipă, care pentru mine este cel mai important om din lot. În primul rând ca preparator fizic. Am văzut ce poate. 

200909 fcu ripensia napoli

Are și carnet de antrenor, este un tip foarte, foarte bine pregătit. Vasilică pare un nume mai drăgălaș, mai neaoș, dar vă spun că va ajunge în top. Eu nu mă înșel, e bun rău de tot. E școlarizat ca antrenor A, dar până acum a fost doar preparator fizic. Eu unul ca el nu am mai văzut. E gen Neubert, în același stil. Chiar vorbește la superlativ de Neubert. E foarte bun, nu fac afirmații gratuite.

În legătură cu Trică, nici măcar nu a început campionatul. Relațiile erau reci încă din Liga 3. Datorită pandemiei a ajuns să meargă până aproape de începerea Ligii 2. Existau disensiuni mari vizavi de programul echipei. A vrut un program al echipei total diferit de ceea ce vedeam eu. A schimbat programul general al echipei. A vrut să fie un antrenor gen Pițurcă la club, iar eu nu mai accept antrenori gen Pițurcă. A dat niște declarații frumoase de suporteri, că sunt cei mai frumoși, dar asta nu e suficient pentru a rămâne antrenor. Lui Eugen Trică i-am oferit tot ce a dorit el, nu l-am supărat cu nimic, dar a încălcat niște reguli care nu au legătură cu organizarea profesionistă”, a spus Mititelu.

200127 11 trica zanfir

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Sâmbătă, 5 Decembrie 2020
Pandurii Târgu Jiu vs FC Universitatea
11:00

Clasament Liga 2, 2020-2021

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 13 27
2. ACS ASU Poli Timișoara 13 24
3. Dunărea Călăraşi 12 23
4. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 13 23
5. FC Metaloglobus 14 22
6. FC Rapid 12 22
7. SCM Gloria Buzău 13 20
8. Farul Constanţa 12 20
9. Petrolul Ploieşti 13 18
10. CS Mioveni 13 18