EXCLUSIV. Lotul Științei pentru deplasarea de la Timișoara. Unde s-au antrenat alb-albaștrii!

FC Universitatea Craiova a plecat din Bănie joi seară.

 severin

Vestea arestării pe nedrept a lui Adrian Mititelu a căzut ca un trăznet peste toată suflarea alb-albaștrilor, dar chiar și înainte de a pleca către penitenciar, patronul lui FC Universitatea Craiova s-a gândit la echipa alb-albaștrilor, cea pentru care și-a pus în slujba sa o mare parte din viață. Finanțatroul lui FC Universitatea Craiova l-a chemat la el acasă pe directorul sportiv al Științei, Robert Săceanu și i-a transmis acestuia un mesaj din partea sa pentru jucătorii pregătiți de Dan Vasilică.

La conducerea lui FC Universitatea Craiova va trece Adrian Mititelu jr, cel care este la fel ca și tatăl său trup și suflet pentru Știința. Nu în ultimul rând, bugetul alb-albaștrilor pentru Liga 2  este asigurat, chiar dacă patronul lui FCU se află pe nedrept în spatele gratiilor. Știința a plecat către Timișoara joi seară și a înoptat la Severin.

Vineri, cu începere de la ora 11:00, FC Universitatea Craiova a efectuat un antrenament la Severin, iar față de lotul pentru meciul cu Aerostar Bacău a apărut o singură modificare. Din lotul de 20 de jucători a ieșit Zimța și a intrat Avram. Jucătorii lui FC Universitatea Craiova au primit mesajul de la Adrian Mititelu și în mod sigur vor face un meci mare la Timișoara, acolo unde vor lupta pentru menținerea pe primul loc în clasamentul Ligii 2.

severin 2

Lotul deplasat la Severin

Portari: Popa, Taborda

Fundași: Negru, Paramatti, Gugu, Diallo, Huyghebaert, Criștiu

Mijlocași: Albu, Pop, Baeten, Cristea, Anghelina, Avram, Stoenac, Blidar

Atacanți: Bălan, Răducanu, Compagno, Ciolacu