3 puncte pentru Știința, dar și un adevărat spectacol făcut de Peluza Sud 97!

FC Universitatea Craiova și-a consolidat poziția a doua în clasament, dar distanța de nouă puncte față de Turris se menține.

RS681 IMG 2797 Filiasi FCU eso

Peluza Sud 97 a făcut deplasarea la Ișalnița, acolo unde Știința a întâlnit Filiași, iar spectacolul din tribune era ca și garantat. Însă meciul a început prost pentru leii din Bănie, deoarece elevii lui Mugur Gușatu au deschis scorul încă din primele minute.

Astfel că, treziți din lovitura de ciocan pe care au încasat-o în minutul 5, jucătorii lui Adrian Filip au început să pună stăpânire pe joc, iar în ultimul minut al primei reprize FCU a reușit egalarea prin Claudiu Bălan. Golgheterul Științei a ajuns la golul său cu numărul 19 din campionat, marcând printr-o execuție spectaculoasă.

După pauză, Robert Răducanu a reușit să marcheze și el în minutul 55, după ce a scăpat singur cu portarul gazdelor și l-a lobat fără nici un fel de emoție. În urma acestui rezultat Știința s-a desprins la cinci puncte de Horezu, consolidând-și locul al doilea în clasament, dar se află în continuare la nouă puncte de liderul Turris. Elevii lui Lincar au câștigat cu scorul de 1-0 partida de pe terenul celor de la Astra 2.

Merită semnalat spectacolul pe care suporterii din PS.97 l-au făcut pe toată durata partidei cu Filiași, cu toate că în proporție de 90 la sută promovarea este ca și ratată, dar și faptul că Mario Enache, 15 ani, a apărat pentru a doua oară ca titular în poarta alb-albaștrilor.

RS682 IMG 2749 filiasi fcu peluza sud eso

Primul 11 al lui FCU!

Enache - Negru, Dănănae, (cap), Marius Avram, Grecu - Tănase, Codoban, Suciu - Șter, Zimța - Bălan

Au mai jucat: Cristiu, Răducanu, Raicea

Rezultatele Etapei 25

Viitorul Domneşti- FC Pucioasa 1-7
Hermannstadt 2- Flacăra Moreni 1-3
Sporting Roşiori - Atletic Bradu 1-2
Csu2- ACS SR Municipal Braşov 2-0
ACSO Filiaşi - FC U Craiova 1-2
Unirea Bascov - FC Voluntari 2 0-1
AFC Astra 2 - Turris Măgurele 0-1
Flacăra Horezu - CSM Alexandria 0-2

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Duminică, 5 Decembrie 2021
FC Universitatea vs FC Voluntari
16:00 | Stadionul "Ion Oblemenco", Craiova