KO după doar 21 de minute. FC Universitatea Craiova - FC Voluntari, 3-1

FC Universitatea Craiova a câștigat fără drept de apel partida cu FC Voluntari.

230811 fcu voluntari chitu 

În Bănie se anunța un meci disputat. FCU venea după victoria de la Botoșani și urma să întâlnească probabil și cel mai incomod adversar al oltenilor, dacă ținem cont de ultimele două rezultate de pe "Oblemenco" dintre cele două echipe, când ilfovenii au revenit de fiecare dată pe tabelă de la 3-1 pentru olteni, respectiv 3-0.

Nu a mai fost cazul și de acestă dată. Știința a început furibund partida, iar în minutul 4 Chițu a perforat deja poarta lui Vâlceanu. 10 minute mai târziu, Sidibe duce scorul la 2-0, iar semnele unui joc perfect al Științei erau deja evidente pe gazon.

230811 fcu voluntari sidibe bucurie

În minutul 21, Van Durmen pune și el cireașa pe tort, după ce a fost servit excelent în fața porții de Bauza. Pilotul și copilotul, Poenaru, respectiv Dună, erau năuciți pe marginea terenul, la fel și elevii lor de pe gazon.

Cu un Lacroix la debut într-un meci oficial pentru Știința, defensiva alb-albaștrilor a câștigat în forță și în gabarit, iar puternicul Nemec de la Voluntari era pe nicăieri pe gazon. FCU putea să mai marcheze și alte goluri până la pauză, dar la vestiare s-a întrat cu 3-0.

După pauză, Dică le-a cerut elevilor săi un joc mai organizat pe plan defensiv, iar oltenii nu s-au mai aruncat în valuri peste adversari, preferând doar câteva contraatacuri.

Oaspeții reușesc totuși să marcheze golul de onoare prin Sigurgeonsson, min 78. Ricardino a centrat perfect de pe partea dreaptă de atac a ilfovenilor, iar fotbalistul islandez a reluat imparabil în poarta porții lui Robert Popa.

Cu toate că suporterilor lui FCU le-a fost un pic teamă de o a treia revenire a ilfovenilor, totuși de acestă dată FCU a gestionat foarte bine finalul de partidă, iar Știința și-a băgat în bagaj alte trei puncte.

FCU: Popa - Compagnucci, Lacroix, Henriques, Padula - Asamoah, Dr. Albu - Sidibe, Bauza, Van Durmen - Chițu
Rezerve: Gurău, Mascarenhas, Blidar, Kvakic, Achim, Baeten, Bahassa, Blănuță
Antrenor: Nicolae Dică
Voluntari: Vâlceanu - Ricardinho, Matricardi, Armaș - Boboc, Rața, Crepulja, Andrei, Aliji - Răduț, Nemec
Rezerve: Fernandez - Paz, Voican, Lopes, Dumiter, Sigurjonsson, Florea, Popescu, Munteanu
Antrenor: Ilie Poenaru

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
10. Petrolul Ploieşti 35
11. Oțelul Galați 34
12. Poli Iași 33
13. FC Universitatea 31
14. Dinamo București 29
15. FC Voluntari 28