Giovanni Costantino: „Greșim dacă o vom considera pe FC Botoșani resemnată cu ultimul loc"

FCU își dorește toate cele trei puncte cu FC Botoșani.

giovanni Costantino

Giovanni Costantino și Radu Negru au susținut o conferință de presă înaintea partidei de luni, cu începere de la ora 17:00, cu FC Botoșani. Meciul se va disputa pe arena „Ion Oblemenco" din Bănie.

"Este un meci cât se poate de dificil, pentru că jucam împotriva unei echipe care are mare nevoie de puncte. Cei de la Botoșani vor veni aici forte motivați și gata de luptă pentru meciul de luni. Ei vin după două meciuri în care au jucat destul de bine, mă refer la cele cu Rapid și Universitatea Cluj, iar acum sunt convins că vor toate cele trei puncte ca să încerce să scape de ultimul loc din clasament.

Meciul cu FCSB a trecut, a fost unul de Cupa României, dar acum ne așteaptă un altfel de meci, cel de prima ligă a campionatului României. Meciul cu FCSB a fost foarte important, iar acum cel cu FC Botoșani e și mai important.

Este o greșeală din partea noastră dacă am considera că FC Botoșani s-a resemnat cu ultimul loc în clasament. Ei au neapărat nevoie de puncte însă noi avem un ton bun al echipei după victoria cu FCSB și vrem să câștigăm acest meci neapărat.  Un alt atu important pentru noi este și aportul fanilor. Îi așteptăm în continure alături de noi, deoarece cu fanii noștri în spate FCU este și mai puternică", au fost câteva dintre declarațiile lui Costantino.

giovanni negru

La rândul său, Radu Negru a declarat: „Mă bucur foarte mult că am revenit după aceea accidentare. A fost un moment dificil pentru mine deoarece nu mai trecusem prin acest tip de accidentare. Mi-a fost destul de greu. Nu am știut să gestionez de la început situația, m-am grăbit să revin, iar aici am greșit deoarece acea accidentarre m-a făcut să stau și mai mult decât trebuia. Însă, mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa în meciul cu FCSB și îmi doresc să câștigăm și cu FC Botoșani. "

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Marți, 27 Februarie 2024
FC Universitatea vs Poli Iași
16:15 | Stadionul "Ion Oblemenco", Craiova
Sâmbătă, 2 Martie 2024
UTA Arad vs FC Universitatea
14:00 | Arad
Sâmbătă, 9 Martie 2024
FC Universitatea vs CSU Craiova
00:00 | Stadionul "Ion Oblemenco", Craiova

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
9. Universitatea Cluj 34
10. Sepsi OSK 33
11. Oțelul Galați 32
12. FC Universitatea 30
13. Poli Iași 30
14. FC Voluntari 27