Punctul lui Vladislav Blănuță. FC U Craiova-Dinamo, 1-1

Golul lui Blănuță din minutul 90 a stricat sărbătoarea "câinilor". 

FCU Craiova-Dinamo se anunța un meci de care pe care, dar cu FCU care, teoretic, ar fi trebuit să caute victoria încă din startul partidei.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg iar echipa lui Trică a început jocul fricos, Dinamo preluând inițiativa și controlul mijlocului terenului încă din primele minute de ale meciului. De astfel, chiar și „Jose" a spus la conferința de presă de după meci că vrea că elevii săi să uite cât mai repede această primă repriză cu Dinamo, deoarece alb-albaștrii au jucat cu frică și au făcut o repriză foarte proastă.

blănuță gol 2

În apărare, Lacroix și Lekiatas părerau destul de ezitanți în macaj și pasau mai mereu la portar, la mijloc Albu și Pop păreau că se calcă pe picioare unul pe altul, pe banda dreaptă Sidibe nu prea era deloc în apele sale, iar în atac Jibril nu a existat.

Astfel că Dinamo a fost, practic, invitată să vină peste FCU iar Patriche are prima ocazie de gol în minutul 14, după ce căpitanul alb-roșiilor a șutat puternic de la 20 de metri puțin pe lângă poarta lui Gurău. În minutul 18, Burdușanu a avut și el o ocazie de gol pentru Dinamo.

Știința amenință în sfârșit poarta lui Golubovic abia în minutul 24, atunci când Baeten din alunecare a încercat să reia mingea centrată de Sidibe, dar căpitanul lui FCU a fost blocat.

În schimb, Gurău a fost omul din tabăra Științei care a ieșit în evidență în prima repriză, după ce a avut trei intervenții foarte bune, dar din păcate nu a mai putut face nimic în minutul 43.

gurău 

Albu pierde mingea în jumătatea adversă, aceasta ajunge la Abdalah, care, după ce îl ia la mână pe Lacroix, centrează din alergare iar mingea ajunge la Milanov. Pop nu reușește să îl blocheze iar dinamovistul îl învinge pe bravul de până atunci portar al Științei, Ionuț Gurău.

La cabine se intră cu Dinamo în avantaj, iar Eugen Trică decide să facă trei schimbări. Albu, Compagnuci și Jibril sunt înlocuiți cu Achim, Bauza și Negru, iar pe teren s-a văzut o îmbunătățire. Jocul Științei câștigă în calitate, iar Dinamo nu a mai contat absolut deloc în atac.

Spre sfârșitul partidei pe teren mai sunt trimiși Bahasa și Dragu în locul lui Pop și Sidibde. Știința reușește în cele din urmă golul egalizator în minutul 90, după ce Blănuță reia cu capul mingea în plasa lui Golubovic, după o centrare perfectă a lui Baeten.

bauza

FCU smulge astfel, pe finalul partidei, un punct și strică sărbătoarea lui Dinamo, cea care ar fi sărit, cu cele trei puncte, peste locurile de baraj. FCU nu are timp de odihnă iar peste câteva zile o așteaptă un meci foarte greu la Voluntari, partidă pe care trebuie să o câștige neapărat.

FCU Craiova: Gurău - Compagnucci, Lekiatas, Lacroix, Padula - D. Albu, Pop - Sidibe, Baeten, Jibril - Blănuță

Rezerve: Enache, Mascarenhas, Kvakic, V. Achim, R. Negru, Dragu, Bauza, Blidar, Bahassa
Absent: Chițu (suspendat)
Antrenor: Eugen Trică

Dinamo: Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - De Moura, Milanov, Gnahore, Pavicic, Bordușanu - Abdallah, Gregorio
Rezerve: Răilean, Selmani, Iglesias, A. Irimia, D. Irimia, Politic, Neagu, Bani, Grigore, Roșu, Amzar

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
10. Petrolul Ploieşti 35
11. Oțelul Galați 34
12. Poli Iași 33
13. FC Universitatea 31
14. Dinamo București 29
15. FC Voluntari 28