Săptămâna aceasta se iau decizii cu privire la reducerea cheltuielilor bugetare

Ordonanța de urgență care vizează reducerea cheltuielilor publice urmează să fie aprobată în această săptămână de guvern, după ce proiectul va fi discutat în ședința coaliției. „Nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”, spune Nicolae Ciucă.

bani

Ordonanța urmează să fie prezentată săptămâna viitoare în coaliție și în momentul în care Ministerul de Finanțe va prezenta toate datele și le vom analiza și vom agrea împreună cu partenerii de coaliție, imediat, că va fi la ședința de guvern de miercuri sau într-o ședință de guvern ulterioară, cert este că săptămâna viitoare vom adopta această ordonanță care, încă o dată, prevede o rânduială în ceea ce privește cheltuielile de la buget, și aici ne referim la bunuri și servicii, ne referim la reducerea cheltuielilor pentru achiziția de autovehicule și mobilier și alte cheltuieli care nu fac obiectul. Putem să funcționăm și să administrăm, în continuare, țara și fără aceste cheltuieli. Și, desigur, acolo unde va fi necesar, de ce spun necesar, pentru că sunt instituții care deja, prin bugetul anual, au prevăzute cifre de școlarizare și acolo nu putem să stopăm încadrările, dar în instituțiile unde nu va fi absolut necesar să continue ocuparea funcțiilor și acelea vor fi stopate. Deci, săptămâna viitoare”, spunea vineri Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.

El a precizat săptămâna trecută, la începutul ședinței de Guvern, că prin ordonanța de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare „nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”.

La rândul său, Marcel Ciolacu spunea că în coaliție nu s-a discutat despre înghețarea salariilor bugetarilor.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în luna aprilie că a cerut reduceri de cheltuieli în ministere.

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, spunea că „gaura de la buget nu e în niciun caz de 20 de miliarde de lei”. El afirmă că încetinirea încasării veniturilor se cifrează undeva la 4,7 miliarde de lei față de programat.