Rocada guvernamentală se amână. Ciucă: „Am convenit să nu îmi depun mandatul”

Rocada guvernamentală se amână. Premierul Nicolae Ciucă nu își va depune mandatul până când nu va înceta greva profesorilor.

lideri guvern rotativa

”Azi ar fi trebuit să îmi depun mandatul. După discuțiile în coaliție, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din educație. Sper să găsim soluții, dar nu se pot rezolva printr-o singură decizie. Din 2022, au fost alocate suplimentar educației 8 miliarde de lei. Suntem conștienți de ridicarea nivelului de salarizare a profesorilor. E clar că ne dorim cu toții ca viitorul țării să aibă predictibilitate. Toate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și mai complex. În acest moment, făcând apel la rațiunea tuturor cadrelor didactice, nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat. Vom continua să discutăm cu sindicatele. Sperăm ca, în final, să ajungem la o soluție. În pachetul de legi, în legea salarizării, educația și sănătatea sunt domenii prioritare. Ca atare, am avut discuții în coaliție și am convenit ca până la soluționarea acestei probleme să nu îmi depun mandatul și să îmi asum în continuare responsabilitatea funcției de premier” a anunțat premierul Nicolae Ciucă, vineri dimineața, într-o conferință de presă susținută de cei trei lideri ai Coaliției.

Președintele PSD Marcel Ciolacu susține că decizia de amânare a rotativei guvernamentale este cea corectă. 

”Consider că decizia luată de noi trei e una corectă, ne-o asumăm împreună. Împreună vom continua să soluționăm cât mai repede această problemă categoric legitimă. Trebuie să avem echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat că prioritatea numărul unu sunt profesorii și sistemul de sănătate. Cred că este decizia corectă. Tot împreună vom găsi calendarul cel mai bun pentru rocada guvernamentală” a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.