Discuţii în Biroul Naţional al PSD: Mandate de cinci ani pentru aleşii locali

Social-democraţii au discutat în Biroul Naţional susţinerea iniţiativelor legislative depuse în Parlament care privesc majorarea madnatelor primarilor, vice-primarilor, preşeinţilor de Consilii Judeţene şi de Consilii Locale la 5 ani, în loc de 4, relatează surse din PSD, pentru MEDIAFAX.

FB ciolacu 385

O astfel de modificare însă nu se poate aplica cu ocazia acestui scrutin de alegeri, din cauza faptului că Legea Electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de 6 luni înaintea alegerilor.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click