PNŢCD Dolj îl susţine pe candidatul PNL Nicolae Giugea pentru funcţia de Primar al Craiovei!

 

După ce, în anul 2000, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat nu a mai reuşit să treacă pragul electoral pentru a avea reprezentanţi în parlament, a intrat într-un con de umbră.

PNTCD

În ultimii zece ani, PNŢCD a fost măcinat de lupte interne între diverse facţiuni şi diverşi lideri ambiţioşi, care au încercat, de fiecare dată, să-şi impună propriile metode de control şi propriile convingeri politice, adeseori în dezacord cu linia partidului.

Un comunicat, de ultimă oră, venit din partea Organizaţiei judeţene a PNŢCD Dolj, exprimă poziţia partidului în contextul apropiatelor alegeri locale:

PNŢCD Dolj a luat decizia de a susţine, în cadrul alegerilor locale, la nivelul municipiului Craiova, pentru funcţia de primar, pe domnul Prof. Nicolae Giugea, alături de lista de consilieri propusă de către PNL, să susţină candidaţii de primar ai PNL, la nivel judeţean, în localităţile judeţului acolo unde PNŢCD nu are candidaţi, iar pentru alegerile de la consiliul judeţean, să susţină candidaţii propuşi de către PNL.

PNŢCD va sprijini, în mod activ, Alianţa de Dreapta anti-PSD creată în jurul PNL Dolj şi va oferi suport, resurse umane, logistică şi participare activă, atât în campanie, cât şi în timpul alegerilor, alături de partenerii Alianţei de Dreapta. Scopul nostru declarat este acela de a câştiga alegerile locale şi de a înlătura PSD de la conducerea municipiului Craiova şi a judeţului Dolj”.    

 

X

Right Click

No right click