Parlament: Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

Alegerile locale vor avea loc pe data de 27 septembrie, a decis, miercuri, Camera Deputaților. Legea care stabilește data votului urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

camera deputatilor 01

Decizia a fost luată cu de voturi 253”pentru”, două voturi ”împotrivă” și 36 abțineri.

Senatul a aprobat acest proiect legislativ marți, cu mai multe amendamente, printre care cel care permite partidelor politice fără grupuri parlamentare în ambele Camere, precum PMP sau Pro România, să aibă reprezentanți în secțiile de votare. De asemenea, senatorii au admis un amendament depus de social-democrații Șerban Nicolae și Radu Preda, potrivit căruia partidele vor putea folosi banii din subvenția de la stat pentru cheltuieli de campanie, lucru interzis în prezent de lege.

De asemenea, parlamentarii au respins proiectul de lege care conținea prevederi similare, propus de Executiv.

Camera Deputaților a fost for decizional, legea urmând să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click