Sorin Agapie este candidatul PNL pentru funcţia de Primar al comunei doljene Ţuglui.
Jurist, de profesie şi cu un CV bogat în administraţia publică locală, abordând diferit şi inovator problemele comunităţii, el ar putea fi varianta câştigătoare pentru membrii comunităţii în care trăieşte. Pentru că Sorin Agapie e nu numai un vizionar optimist, cu planuri de viitor bazate pe fapte şi certitudini, dar şi un om sensibil, atins de un romantism care duce către profunzimile fiinţei umane, iar introspecţiile sale filozofice, venite din perioada copilăriei, se aştern şi acum peste realităţile vremurilor pe care le trăim, de parcă ar fi fost revelate ieri.
„Sunt un om de la țară. Și mă mândresc cu asta. Am prins vremuri în care oamenii se descălțau, atunci când intrau în primărie, în care își dădeau pălăria jos și își aranjau cămașa, atunci când ajungeau la oraș, în care salutau şi rămâneau uimiți când auzeau că cineva are facultate.
Încă de mic, am învățat că oamenii au un respect însemnat pentru cei care se află în funcții publice. Apoi, am înțeles că acest respect este, de fapt, FRICĂ. Frica de discriminare. Frica de a nu putea rezolva o problemă. Frica de a nu obține o adeverință. Frica de a ți se bate obrazul.
Timpul a trecut. Dar FRICA a rămas. La fel şi funcțiile. Am fost învățați că depindem, permanent, de cine e la putere, că votul nostru e condiționat şi, uneori, trebuie demonstrat. Cât o să ne mai tremure nădragii în fața unei funcții? Este greu, într-adevăr. Dar, astăzi avem ocazia să luptăm pentru noi! Pentru visurile noastre şi pentru prezentul şi viitorul nostru.
În zilele de vară, ne adunam sub şoprul bunicii, în jurul unei mese joase, de lemn, pe scăunele, așteptând să primim ceva, dinainte. Îmi amintesc, cu drag, cum bunica, din partea mamei, sau mamaie Anica, așa cum o strigam noi, toți, trântea două turte, pe masă (cărora noi le ziceam azimă, sau azmă, adică turtă nedospită). Apoi azvârlea o tigaie pe foc, arunca două ouă – pesemne că prinsesem o zi bună, să mâncăm – pe care le îndoia cu bulion. Era o zi bună, căci aveam dinainte de toate. Și, pe atunci, nu ne număram dumicații și nici nu ne uitam cu ură, unii la alții. Știam să împărțim ce avem. Până la ultima firimitură. Ne mai uitam la mamaie, care nu se oprea din treabă. O strigam la masă, dar ea nu venea până ce nu terminam noi de mâncat. Zicea că se satură numai privindu-ne.
Anii au trecut, am înlocuit azima cu pâine feliată. Bulionul s-a transformat în roșii la conservă, din supermarket. Şi oamenii s-au schimbat, pe alocuri. Dar știu că undeva, în adâncul sufletului, ei încă pot să își împartă o bucată de pâine, până la ultima firimitură.
Femeile din comuna Țuglui au clădit o comunitate unită, au dus mai departe generații întregi, au muncit cot la cot cu bărbații și nu s-au plâns niciodată de acest lucru.
Educația femeilor din comuna Țuglui este una aparte: au principii solide de viață, răbdare şi tact. Dar, au nevoie să fie ascultate. Niciodată nu și-au putut exprima problemele, în mod public. Niciodată nu au fost invitate să o facă. De aceea, AICI și ACUM, vă invităm cu drag să participați activ la viața comunității. Fiți vocea calmă și caldă, protectoare și curajoasă, a comunității de femei din comuna Ţuglui!
Aici m-am născut. Aici am crescut. Aici am atins firul ierbii, cu tălpile goale. Aici am amintiri frumoase şi prieteni dragi.
Oamenii NU trebuie să se mai teamă de vreun conducător politic, de nici o formațiune politică! Presiunile asupra acestora trebuie OPRITE! Oamenii au ajuns să voteze cu mâinile tremurând, cu teama că au de întreținut familii și că orice acțiune făcută în contra unui partid politic poate să atragă consecințe nefaste.
OAMENII AU DREPTUL să VOTEZE cu cine VOR!
Oamenii au dreptul să își exprime opiniile politice în mod liber!”
