In memoriam ION RAŢIU

Avocat, jurnalist, scriitor, om politic, om de afaceri și filantrop, Ion Rațiu a murit la 17 ianuarie 2000.

ratiuion

Ion Rațiu a fost cel mai consistent adversar al dictaturii comuniste din România și al lui Nicolae Ceaușescu.

A fost preşedintele, ales în mod democratic, al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi.

Jurnalist, radiodifuzor şi autor, Ion Raţiu a fost şi un om de afaceri de mare succes.

S-a întors în România în 1990, unde și-a continuat lupta politică împotriva rămășițelor clasei conducătoare comuniste.

A fost ales deputat în Parlamentul României pentru judeţele Cluj şi, apoi, Arad, vicepreședinte al Camerei Deputaților, candidat ajuns în turul final la președinția României, ambasador și negociator, ca reprezentant al României, pentru integrarea în structurile NATO.

Ion Rațiu s-a născut la Turda, Transilvania, la 6 iunie 1917. După ce a studiat Dreptul, a intrat în armată şi a lucrat în Serviciul Exterior al României. A fost trimis la Londra, în calitate de cancelar la Legația Română, sub conducerea ministrului Viorel V. Tilea. La scurt timp, ca urmare a alinierii României la puterile Axei, tânărul Rațiu şi-a dat demisia și a obținut azil politic în Marea Britanie. Apoi, a câștigat o bursă pentru studii economice la St. John's College, Cambridge.

În 1945, Ion Rațiu s-a căsătorit cu Elisabeth Pilkington, la Londra.

În 1975, a decis să își dedice toată energia făuririi unei Românii libere și a jucat un rol cheie în înființarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, care l-a ales președinte la primul său congres de la Geneva (1984).

După întoarcerea în România, în 1990, Ion Rațiu a fost desemnat candidat la președinție, ca reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc Creștin-Democrat (PNŢCD), la primele alegeri libere de după căderea regimului comunist.

Deși a devenit membru al Parlamentului României și avea să-și servească bine țara timp de mulți ani, eșecul în a câștiga președinția a fost, pentru el, o mare dezamăgire. Astfel că, în zilele noastre, Ion Rațiu este adesea numit „cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut niciodată”.

A încetat din viaţă la Londra, în ziua de 17 ianuarie 2000, înconjurat de familia sa.

Respectându-i-se dorința, a fost înmormântat, în ianuarie 2000, în oraşul natal, Turda, la ceremonie participând peste 10.000 de oameni.