„Cine muncește pe salariul minim în România este nevoit să dea statului 41,5% din banii săi”!

Cel mai recent raport Eurostat plasează România pe antepenultimul loc în topul salariilor minime din Uniunea Europeană.

cpruna

Cu 458 de euro brut pe lună, suntem la jumătatea mediei europene.

Simpla creștere a salariului minim brut, pe țară, nu înseamnă, însă, automat, și creșterea salariilor oamenilor. Dimpotrivă, pe mulți îi poate duce în șomaj, deoarece angajatorii nu au mereu capacitatea de a plăti salarii mai mari.

Soluția o reprezintă implementarea proiectului USR - PLUS „Zero taxe pe salariul minim”! Acesta nu doar că reduce povara fiscală uriașă pe muncă și lasă mai mulți bani tuturor angajaților, dar îi va stimula pe români să nu mai plece din țară și va încuraja integrarea în piața muncii.

Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților: „Cine muncește pe salariul minim, în România, este nevoit să dea statului 41,5% din banii săi. Dacă stăm să calculăm și faptul că statul îi mai ia și TVA și accize incluse în prețul produselor pe care acesta le cumpără, constatăm că mai mult de jumătate din munca celui care câștigă salariul minim se duce către stat. Am negociat dur pentru ca Zero Taxe - zerotaxe.ro - să devină realitate, sub această guvernare. Astfel, ea va fi aplicată într-un prim sector de activitate, în 2022, pentru ca, apoi, măsura să fie extinsă. Am încredere că Zero Taxe va readuce demnitatea celor care muncesc. A venit momentul ca statul să dea înapoi românilor ce a tot luat în ultimii 31 de ani”!