Napoli magicianul! FC Universitatea Craiova-FC Botoșani, 3-2!

Schimbările lui Nicolo Napoli din minutul 76 Bălan-Sidibe cu Compagno-Ondaan au adus trei puncte Științei.

napoli botosani

Încet dar sigur, Nicolo Napoli arată că este unul dintre cei mai experimentați antrenori din Liga 1, iar modul în care Știința a renăscut sub comanda antrenorului italian începe să nu mai fie o surpriză pentru nimeni. Modul în care Farul lui Gică Hagi a fost dominat la jocul de posesie chiar pe teren propriu, modul in care Argeșul a fost anihilat în totalitate în Bănie, dar și modul în care FCU a luptat de la egal la egal pe Național Arena cu FCSB trebuie să le dea de gândit la foarte mulți oameni că Nicolo Napoli nu este oricine în Liga 1.

compagno botosani

Joi seara, pe arena "Ion Oblemenco", Știința chiar a încântat la toate capitolele în partida împotriva formației FC Botoșani, una dintre cele mai „grele" echipe din Liga 1.

În prima repriză, Marius Croitoru, antrenorul oaspeților, probabil că nu își mai dădea seama dacă echipa sa este echipa care luptă pentru play-off, deoarece Știința a practicat un fotbal cu mult peste nivelul moldovenilor. Și totuși, când lui Marius Croitoru i-a trecut mai mult ca sigur prin cap că poate e mai bine dacă aruncă prosopul, alb-albaștrii ratând ocazie după ocazie, la cabine s-a intrat din senin cu scorul 2-2 pe tabelă. Alb-albaștrii au marcat prin Bălan și Bauza, iar oaspeții prin Mihai Roman, două goluri.

saceanu

După pauză, „buldogul" Croitoru își mai trezește la viață elevii, iar FC Botoșani echilibrează oarecum partida. Însă Știința nu cedează, iar Nicolo Napoli îi dă o lovitură de grație omologului său din Moldova. În minutul 76, antrenorul italian îi trimite pe teren pe Ondaan și Compagno, în locul lui Bălan și Sidibe, iar cei doi jucători nou intrați creează faza golui victoriei, doar două minute mai târziu. Ondaan îl servește excelent pe Compagno, iar acesta, după ce se debarasează ca în curtea școlii de Dican, îl învinge pe Pap cu un șut bine plasat, cu stângul.

Meciul se termină cu victoria Științei iar acum toată suflarea adevăraților suporteri ai Universității așteaptă cu nerăbdare ziua meciului cu CSU. Este îmbucurător și modul în care Bauza și-a găsit în sfârșit locul pe teren sub mandatul lui Napoli, dar și faptul că Bălan a început să marcheze de la meci la meci.

bauza gol

U CRAIOVA 1948: Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Bușu - Achim, Asamoah - Sidibe, Bauza, Van Durmen - Cl. Bălan

Rezerve: Mogoșanu, Paramatti, Albu, Blidar, Pop, Ondaan, Compagno, Marquet
Antrenor: Nicolo Napoli

FC Botoșani: Ed. Pap - Braun, Haruț, Dawa, Țigănașu - Dican, Edjouma, Ed. Papa - Tîrcoveanu, M. Roman II, Jaja Silva 
Rezerve: M. Contra, Patache, Șeroni, Neciu, D. Croitoru, Mailat, Fili, M. Roman I, Lupeta
Antrenor: Marius Croitoru