20 de ani fără Cristi Neamțu. „Nu am văzut în viața mea atâta ambiție ca la acest băiat!"

20 februarie este una dintre cele mai negre zile din istoria suporterilor Universității Craiova.

Capture Cristi Neamtu

20 februarie este ziua pe care suporterii Universității Craiova nu o vor uita niciodată. În urmă cu fix 20 de ani se stingea din viață într-un spital din Cipru, după mai bine de o săptămână de stat în comă, fostul portar al Științei, Cristi Neamțu. Acesta fusese lovit învoluntar în cap, la un antrenament al Universității din cantonament, de către Marius Șuleap.

În cursul acestei zile suporterii Universității vor aprinde o lumânare și se vor ruga ca îngerul nostru păzitor Cristi Neamțu să vegheze în continuare asupra renașterii și parcursului Științei din Bănie.

Ediție.ro a stat de vorbă cu fostul coleg de echipă al lui Neamțu de la Unievrsitatea Craiova, Florin Prunea. „Îmi este tare greu să vorbesc de Cristi în aceste momente, dar nu am cum să nu o facă deoarece el a fost un om minunat. Cristi a fost coleg cu mine la Universitatea Craiova și consider că acest băiat ajungea sus de tot, dacă nu se întâmpla aceea nenorocire. Avea o ambiție de neimaginat.

cristi neamtu portarul portii raiului

Stătea și lucra la antrenamente și după terminarea acestora, iar visul lui era să ajungă titular la Știința și la echipa națională. Mereu îmi vorbea de aceste lucruri. Deși eram colegi de echipă el mie îmi spunea nea Florin. Îi tot ziceam să nu îmi mai spună nea Florin, dar el îmi răspundea că nu poate deoarece e mult mai tânăr ca mine.  Era un băiat tare respectos și muncitor. Nu am văzut în viața mea la nimeni o ambiție așa de mare ca a lui. România și Universitatea a pierdut un mare om și un mare portar", a spus Prunea.