Mihai Stoica, atac la Vasaras: „Urăsc când cineva mă ia de prost! Nu de prost, de prostul proștilor. Nu a fost henț!"

Mihai Stoica a reacționat după declarațiile lui Vasaras.

mihai stoica

Oficialii alb-albaștrilor au contestat pe bună dreptate după partida Științei cu cealaltă echipă din Bănie decizia lui Istvan Kovacs, cel care a fluierat un henț imaginar la Bahassa, și a acordat implict lovitură de la 11 metri, în minutele de prelungire ale primei reprize. Ulterior, a doua zi după meci, Vasaras a dat o declarație pentru site-ul FRF în care a susținut că arbitrul Kovacs a luat decizia corectă, mai ales că arbitrul Cătălin Popa din camera VAR a vizionat faza din toate unghiurile posibile și i-a confirmat în cască lui Istvan Kovacs că este henț.

Marcel Pușcaș, directorul executiv al Științei a reacționat din nou la rândul său, dar declarațiile lui Vasaras l-au scos din minți și pe managerul general de la FCSB, Mihai Stoica.

"În cazul ăsta, eu am un prieten medic oftalmolog şi cred că va face bani mulţi în perioada următoare, pentru că toţi cei care ne-am perindat pe aici trebuie să mergem să ne facem un control. Nu mai vedem bine. 

Eu am văzut clar că mingea îi vine în cap, dar aşa am văzut eu. Probabil că sunt semi-orb. Atunci am ridicat mâinile, din moment ce oamenii abilitaţi, oamenii care au dreptatea în mână şi sunt deţinătorii adevărului absolut, spun asta. Nu am știut că mâna face parte din cap și capul din mână. Cel mai mult urăsc când cineva mă ia de prost, dar nu de prost, de prostul proștilor. Cum să fie, când e clar că îi vine mingea, ce henț este? Cine a văzut imaginile, Cătălin Popa (n.r. arbitrul VAR la derby-ul Craiovei), Vassaras? Chiar așa, să fim luați peste picior? Nu a fost henț, nu a fost penalty! Chiar așa? Acum, bineînțeles că o să mă trimită la comisii. Dar comisiile nu mai fac jocurile lor ca înainte", a spus Stoica.