Finanțatorul Adrian Mititelu l-a prezentat fanilor pe noul antrenor al lui FCU, Joao Janeiro
Nicolo Napoli și-a încheiat mandatul la FC Universitatea Craiova după partida cu CFR Cluj iar oficialii Științei au decis să îl prezinte oficial pe noul antrenor al alb-albaștrilor, Joao Janeiro, 41 de ani. Adrian Mititelu și tehnicianul lusitan au susținut sâmbătă o conferință de presă în baza „juveților" din Bănie și au vorbit despre planurile de viitor.
"Vreau să vă anunță că am încheiat un contract pentru doi ani, mai corect spus un an plus un an, sper însă să avem o colaborare mult mai lungă decât contractul pe care l-am încheiat. Vreau să cred că de data asta am găsit un antrenor potrivit pentru ceea ce ne dorim noi, un antrenor tânăr, bine pregătit profesional, care vorbește mai multe limbi străine, care vine dintr-o țară în care fotbalul este net superior fotbalului românesc și care cred că se va mula pe proiectul nostru. Are libertate, are putere de decizie, are un plan bine stabilit, la care am achiesat cu toții și sper să aibă și șansă", a declarat finanțatorul Adrian Mititelu.
Janeiro va lucra în continuare cu același staff, format din secunzii Florin Dragan și Vali David, preparatorul fizic Dan Vasilică, în timp ce de portari se va ocupa Sabino Oliva.
"Vreau să îi mulțumesc domnului Mititelu pentru încrederea acordată. Am găsit un club care este foarte bine organizat, există condiții, dotările sunt extraordinare. Analizând toate acestea, pot spune că este un club la care vreau să fiu, la care vreau să muncesc și sunt foarte mândru să îi reprezint culorile", au fost primele cuvinte ale tehnicianului portughez.
Întrebat despre cum vede problema arbitrajelor din România, mai ales prin prisma meciului de joia trecută cu CFR Cluj, Janeiro a subliniat: "Nu vreau să ne concentrăm astăzi pe așa ceva, dar, dacă jucătorii nu își fac treaba, sunt pedepsiți, antrenorul, la fel. De asemenea, și patronul, cel care investește. Însă judecătorii (n.r. - arbitrii), sunt ei mai presus de lege? Nu cred că este nevoie să spun mai mult".
În ceea ce privește obiectivele trasate, Adrian Mititelu spus că se țintește clasarea în primele primele șase locuri.
Elevii lui Joao Janeiro au primit după finalul partidei cu CFR o vacanță de două săptămâni, urmînd să revină la treabă începând cu 17 iunie. „Juveții" vor efectua, între 24 iunie și 4 iulie, un stagiu de pregătire în Germania, în Goch, unde vor disputa trei partide de verificare. Alb-albaștrii vor avea condiții de lux de pregătire și vor fi cazați la Hotel De Poort. Numele formațiilor pe care Știința le va întâlni din cantonament vor fi anunțate în perioada următoare.