Partida amicală de fotbal dintre România și Georgia va fi arbitrată de o delegație din Grecia

Echipa de fotbal a României va disputa în luna iunie două partide de pregătire. Prima va fi pe teren propriu, cu Georgia, pe 2 iunie, iar cea de-a doua, în deplasare, pe 6 iunie, la Middlesbrough, cu Anglia. Pentru primul duel a fost delegată o brigadă de arbitri din Grecia.

FB tricou nationala romaniei

Aceasta îl va avea la centru pe Anastasios Sidiropoulos, iar ca asistenți pe Polychronis Kostaras și Lazaros Dimitriadis, informează frf.ro.

Al patrulea oficial va fi românul Andrei Chivulete.

Anastasios Sidiropoulos, 41 de ani, este arbitru FIFA din 2011. An în care a și oficiat singurele partide la centru ale reprezentativelor noastre, mai precis cele ale selecționatei U17, 2-2 cu Finlanda și 0-1 cu Rusia în preliminariile EURO U17 2012, grupă găzduită de Portugalia.

România-Georgia se va disputa pe 2 iunie la Ploiești, stadion “Ilie Oană”, de la ora 21:45.

(sursa: Mediafax)