Dan Petrescu va fi externat astăzi. CFR Cluj a ajuns la 26 de cazuri

Situaţia la CFR Cluj degenerează. Clubul a ajuns la 26 de teste pozitive, lucru confirmat vineri de către Liga Profesionistă de Fotbal.

dan petrescu fb

„Testele efectuate joi de membrii echipei CFR Cluj au adus noi cazuri pozitive. În momentul de faţă, în total, există 26 de cazuri de COVID-19 la CFR, 16 jucători şi 10 membri ai staff-ului tehnic" a declarat Justin Ştefan.

Conform Prosport, Dan Petrescu va fi externat astăzi. Nu va putea să stea însă pe bancă la partida cu FC Botoşani programată pentru duminică, locul lui fiind luat de Valeriu Bordeianu. Pentru a completa lotul, cei de la CFR Cluj vor apela la jucători de la echipa U19 a clubului.

Contactat de Mediafax, Dan Petrescu a spus doar: "Îmi pare rău, nu pot să vorbesc". Cei de la CFR Cluj au mai dezvăluit că vor emite un comunicat oficial pe site-ul clubului.

Lista celor testaţi pozitiv cu coronavirus de la CFR Cluj: Dan Petrescu, Radu Pralea (kinetoterapeut), Bogdan Aldea (preparator fizic), Cristian Dragota (preparator fizic), Costin Curelea (antrenor secund), Cristian Moldovan (antrenor cu portari), Grzegorz Sandomierski, Cristi Manea, Damjan Djokovic, Adrian Păun, Billel Omrani, Ovidiu Hoban, Catalin Itu, Dodi Juca, Denis Ciobotariu, Mike Cestor, Luis Aurelio, Otto Hindrich, Cristi Panin (team manager), secretarul general al echipei, magazionierul şi şoferul clubului. Există şi 4 jucători testaţi pozitiv a căror identitate nu a fost dezvăluită până la acest moment.

(sursa: Mediafax)