SCM Craiova a prezentat, luni, echipamentul în care echipa de handbal feminin va juca în noul sezon și a avut parte de o ședință foto pe măsură. Primul meci din campionat este programat, joi, 15.10.2020, de la ora 18:30, și va avea loc la Ploiești, împotriva echipei SCM Râmnicu Vâlcea.
Partida va fi una dificilă, apreciează jucătoarele, pentru că este primul meci oficial după o lungă perioadă de pauză, din cauza restricțiilor impuse din cauza Coronavirusului. Și echipa adversă este una de categorie ”grea”.
„Va fi un sezon foarte greu, ținând cont de modul în care evoluează situația cu virusul. Nu știm cât timp vom juca și în ce condiții. Vom încerca să jucăm joi cât mai bine și vom face tot posibilul să câștigăm cu Vâlcea”, a declarat Bianca Curmenț, jucătoare SCM Craiova.
„Ne era dor să îmbrăcăm echipamentul oficial și și mai dor ne era să jucăm handbal. Am fi vrut să avem și suporterii alături de noi, dar acest lucru nu se poate momentan. Sper să jucăm cât mai bine. Primul joc va fi foarte greu, cu o echipă care joacă în Liga Campionilor, dar sperăm să evoluăm la cel mai înalt nivel. Este foarte greu pentru noi pentru că nu am avut niciun meci oficial și pauza a fost foarte lungă”, a spus și Cristina Zamfir.
Bogdan Burcea, antrenorul SCM Craiova a declarat că speră să se revină la o stare de normalitate cât mai curând și că mai speră, ca, totodată, Craiova să scape și de șirul de accidentări al jucătoarelor, astfel încât ”să ajungem unde eram odată”
Foto: Remus BADEA.