OAMENI CARE AU FOST: Ioan Anastasia – Poetul şi Omul

L-am cunoscut pe Ioan Anastasia în toamna anului 1982 când, proaspăt absolvent de liceu şi îndrăgostit de poezie, începusem să frecventez cenaclurile care fiinţau în cadrul caselor de cultură.

Foto Ioan Anastasia

Ioan Anastasia era atunci directorul Casei de Cultură a Tineretului din Craiova, unde înfiinţase Cenaclul Cântăreţii Cetăţii şi prin care, de-a lungul timpului, s-au perindat mulţi dintre scriitorii cunoscuţi de azi.

A fost începutul unei lungi şi frumoase prietenii, retezată, în această viaţă, de fatidica zi a sfârşitului pământesc, venită pentru Ioan Anastasia la finele posomorât şi ploios al lui ianuarie 2009.

Mă leagă multe amintiri din prietenia cu Ioan Anastasia: participarea la festivaluri de poezie şi muzică folk (la Deva şi Calafat), la Zilele Eminescu la Floreşti, Gorj (care erau însufleţite de un alt mare dispărut, Liviu Poenaru), la spectacolele organizate la Casa de Cultură a Tineretului. Era un om lângă care nu te plictiseai, spiritual şi plin de umor, dar, mai ales, era un om de la care aveai totdeauna ce învăţa.  

Autor a mai multe cărţi de poezie, de etnografie, folclor şi de arhivistică, Ioan Anastasia era, în permanenţă, omul planurilor de viitor. „Plănuia”, mereu, noi cărţi; unele au rămas în lucru, deci nu vor mai vedea niciodată lumina tiparului, sub condeiul celui care le-a dat viaţă.

S-a stins fulgerător, cu graba cu care, după ce îţi termini treaba, te duci acasă pentru a te odihni… Dar şi cu puterea de a te reîntoarce la ceea ce ai lăsat în urmă, durabil şi de neuitat. Pentru că Poetul totdeauna rămâne – în biblioteci, prin cărţile sale, şi în inimile prietenilor, pentru ceea ce a ştiut să dăruiască din prea-plinul sufletului lui.  

Plecarea lui Ioan Anastasia spre Ceruri reprezintă o pierdere pentru cultura craioveană şi românească şi, mai ales, pentru cei care l-au cunoscut şi preţuit, ca scriitor şi prieten.

X

Right Click

No right click