A apărut „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”

La Chişinău, Republica Moldova, în Colecţia „Pasărea Phoenix”, a apărut „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)”.

Enciclopedia scriitorilor

Ediția a fost coordonată de Acad. Mihai Cimpoi, iar autorul ideii și director de proiect este poetul Traian Vasilcău.

Solicitat de MOLDPRES, academicianul Mihai Cimpoi, a menționat că volumul cuprinde 1146 de scriitori, din peste 50 de țări ale lumii:

Ideea acestei lucrări este unitatea spațiului cultural românesc. Ea include scriitorii care scriu românește, indiferent unde locuiesc – în Republica Moldova, România, Nordul Bucovinei, în Serbia, sau în alte zone cu comunități românești. Volumul se prezintă ca un pandant ilustrativ la „Dicționarul general al literaturii române”. Deja avem comenzi din partea bibliotecilor județene din România. Sper că și bibliotecile din Republica Moldova vor comanda această carte”.

Directorul proiectului, Traian Vasilcău, a spus că a muncit la enciclopedie timp de 10 ani și trei luni:

Această carte este nu numai o bucurie a mea, ci și a scriitorilor care se vor regăsi în ea. Este un act unificator al culturii române, o oglindă reprezentativă a majorității scriitorilor de limbă română din toată lumea. Este pentru prima dată când, într-o asemenea sinteză, se regăsesc scriitori din Australia, Franța, Italia, Noua Zeelandă, Norvegia, Statele Unite ale Americii și din alte țări”.

Scriitoarea Claudia Partole a declarat că această carte este o oglindă a timpului: „Este o mare responsabilitate și o muncă enormă. În fața timpului, suntem ca în fața unui sfânt – absolut egali. Dar vine o vamă a timpului, când ne alege – unii trec, alții rămân. Faptul că unii rămân, într-o carte, înseamnă foarte mult. Pe scurt, această carte este o datorie în fața timpului”.

„Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)” a apărut într-un tiraj de o mie de exemplare.

 

X

Right Click

No right click