Lansare de carte: „Ficţiuni secunde”, de Mircea Băduţ

Lansare de carte: „Ficţiuni secunde”, de Mircea Băduţ

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 27 februarie 2020, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Ficțiuni secunde”, autor Mircea Băduț.

Afis lansare Mircea Badut

Autorul pleacă de la o bază cunoscută, urmărind povestirea până la un punct, după care se abate de la textul original, intervenind cu varianta sa, deci, ficţionalizând în interiorul unei ficţiuni. Personajele sale (în esenţă, cele originare, dar "altfel") ajung să donquijoteze, la rândul lor, nu atât la nivel de acţiune (în mare, acţiunea baladescă fiind aceeaşi cu cea binecunoscută), cât la nivel lexical, având propriul discurs, propriile replici, propriile memento-uri şi reconfigurări ale realităţii ficţionale baladeşti”, Florin-Corneliu Popovici.

Textele lui ies, oricum, din zona uimirilor interstelare, cantonând serios şi talentat, cu toată convingerea şi întregul ecartament, într-o literatură a zonelor voit neclare, din care nu lipsesc nici tensiunea narativă de bună calitate şi nici micile dantelării metaforice”, Sorin Preda.

O altă dimensiune a autorului este cea care ţine nemijlocit de ficţiune, atât cât poate ea să fie de pură, cotropită fiind şi dinspre partea IT, cât şi dinspre cea eseistică, în care reinterpretările îi dau ghes autorului spre direcţii numai de el bănuite, dar configurate cu har, ingeniozitate şi alte cele. (…) În Secundele… de acum, găsim şi mituri (biblice, ori naţionale) reinterpretate cum nici cu gândul nu gândeşti, şi bucăţi de proză tinzând spre cea mai pură ficţiune. Cât despre Manoli, pe acesta îl regăsim în proza Mănăstirea Anei, de vreme ce biserica domnească nu se lasă nicicum terminată şi acoperită dacă este gândită şi construită numai de partea bărbătească a fiinţei, fără aportul rotitor al părţii femeieşti”, Eugenia Ţarălungă.

Mircea Băduț (născut 15 noiembrie 1967, la Râmnicu-Vâlcea) este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică, Universitatea din Craiova. Este autorul a unsprezece cărţi de informatică.

În proză, a debutat cu volumul „Ficţiuni Primare” (2006), iar cinci ani mai târziu, alături de fiica sa, în calitate de coautor, a publicat „Ficţiuni Familiare” (2011), cuprinzând ficţiuni, eseuri şi poezii. A mai scris „Întoarcerea fratelui risipitor” (2014), „DonQuijotisme AntropoLexice” (2015/2017), „Ficţiuni Secunde” (2016), precum și „Întoarcerea perenă” (2018).

A participat cu lucrări la câteva zeci de conferinţe și simpozioane tehnico-ştiinţifice din România şi din Europa. A scris peste patru sute de articole tehnico-ştiinţifice pentru reviste din România (şi din Europa). De asemenea, a scris proze scurte SF&F în almanahurile „Anticipaţia” (1997) şi „Science-Fiction” (2007, 2008), dar şi în revista „Helion” (Timişoara).

În 2007, 2013 și 2015, i-au fost publicate numeroase eseuri în paginile publicației „Dilema veche”.

Între 2011 și 2017, a tradus articole pentru revista „Science in school”, publicaţie EIROforum.

Pentru proza literară, Mircea Băduț a fost distins cu numeroase premii.