Eveniment editorial: „Focurile lui Hefaistos”, autor Toma Grigorie

Eveniment editorial: „Focurile lui Hefaistos”, autor Toma Grigorie

A apărut cartea „Focurile lui Hefaistos” – Cărţi şi scriitori clasici şi contemporani, Editura AIUS, Craiova, 2020, a scriitorului craiovean prof. univ. dr. Toma Grigorie.

Coperta carte Focurile 

Este o carte de critică literară ce cuprinde cronici publicate, de-a lungul timpului, de profesorul Toma Grigorie, în revistele de cultură.

Cartea este structurată pe trei capitole: I. Relecturi din clasici; II. Radiografii contemporane (În ordinea alfabetică a titlurilor); III. Din lumea teatrului.

Şi pentru că, atunci când vorbim de scriitori contemporani ne referim la cei care îşi trăiesc, odată cu noi, din punct de vedere temporal, vieţile pământeşti, se cuvine să-i menţionăm pe cei care au atras atenţia profesorului Toma Grigorie într-atât de mult încât i-au devenit subiecte de cronică literară: Mariana Şipoş, Anton Jurebie, Gabriela Gheorghişor, Rodian Drăgoi, Gabriel Nedelea, Horia Gârbea, Gheorghe Schwartz, Mihai Firică, Adriana Iliescu, Kocsis Francisko, Nicolae Panea, Constantin M. Popa, Ion Mureşan, Constantin Arcu, Ileana Roman, Gabriel Chifu, Dinu Flămând, Ion Maria, Eugen Negrici, Emil Brumaru, Liviu Georgescu, George Drăghescu, Tudor Gheorghe, Stelian Tănase, Kocsis Francisko, Traian Vasilcău, Claudiu M. Florian, Ion Munteanu, Nicolae Jinga, Traian Ştef, Felix Aderca, Paul Vinicius, Florin Logreşteanu, Ion D. Sîrbu, Nicolae Coande, Valeriu Armeanu, Remus Valeriu Giorgioni, Petrişor Militaru, Vasile Baghiu, Paul Aretzu, Nicolae Prelipceanu, Şerban Cioculescu, Gheorghe Grigurcu, Chris Tănăsescu-Margento, Wisława Szymborska, Adrian Buz, Mircea Ghiţulescu, Henry Bonnier, Iulia Cristina Frînculescu, Flora Şuteu, Dorin Uritescu, Rodica Uţă-Uritescu, Andrei Pleşu, Jean Askenasy, Alexa Visarion, Atilla F. Balázs, Şerban Foarţă, Adrian Bodnaru, Liviu Ioan Stoiciu, Jean Băileşteanu, Matei Vişniec, Florin Şlapac, Emilian Mirea, Mariana Marin.

Cartea va fi lansată vineri, 28 februarie 2020, în cadrul Târgului „GAUDEAMUS”, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, din Craiova, între orele 15.00 – 15.30.