Poveşti săltăreţe, de Ramona Bădescu - Carte pentru copii, ilustrată în acuarelă

Cartea ilustrată Poveşti săltăreţe, de Ramona Bădescu (Editura AIUS, 2020) va fi lansată duminică, 1 martie 2020, începând cu ora 10:00, la Târgul de Carte „Gaudeamus” Craiova.

Carte Ramona Badescu

Evenimentul, prezentat de scriitorul Petrişor Militaru, se va desfăşura în foaierul Teatrului Naţional Craiova şi va fi unul interactiv, cu participarea autoarei, care va acorda  autografe.

După debutul cu volumul de poeme în stil haiku Floare de cireș (Editura AIUS, 2019), Ramona Bădescu revine cu Poveşti săltăreţe, prima ei carte dedicată copiilor și celor ce nu au uitat că au fost, cândva, copii.

Volumul include 5 povești moderne, cu mesaje senine și optimiste, spre deliciul celor mici, dar și al celor mari, care vor detecta ironia, sau nostalgia, din spatele unor întâmplări șugubețe.

Poveștile transmit bucuria jocului cu firele imaginației, un vehicul care te duce oriunde și oricând un copil caută un răspuns la o întrebare neașteptată. Astfel s-au născut Ceșcuțele de argint, Năstrușnicul Chiri-Chiri, Când poveștile nu au somn, Căldurinio şi Simfonel, precum și textul care dă numele cărții, Povești săltărețe.

            Personaje clasice (cum ar fi prinţi şi pitici) conversează cu băieți și fetițe din zilele noastre, tradiția și realitatea vremurilor actuale împrumutând, reciproc, reflexe. Echilibrul, armonia și setea de frumos animă eroii acestor povești, indepedent de o intenție moralizatoare a autoarei.

            Ilustrația în acuarelă, plină de prospețime și candoare a Cristinei Diana Enache vine în tandem perfect cu lumea Poveștilor săltărețe în care visăm, cu ochii deschiși, nu ne temem de obstacole, suntem curioși şi fericiţi.

            Pentru că cei mari au și ei voie să obosească, sau să fie puțin, nu foarte mult, ocupați, cartea are varianta AUDIO, în interpretarea autoarei. Editarea şi masterizarea este realizată de Justin Micu, artist liric la Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

            Ramona Bădescu este pasionată de literatura pentru copii, poezie și fotografie artistică. A lucrat în mass-media și întotdeauna a fost atrasă de povești. Susține ateliere de scriere creativă pentru copiiDetectivi printre cuvinte, și pregătește un curs de dezvoltare personală unde cei mici descoperă ce talent ascuns au.

De asemenea, din pasiunea pentru poezia haiku a inițiat atelierele Sakura, pentru cei care, indiferent de vârstă, doresc să se reconecteze la natură și la ei înșiși, în spiritul contemplației orientale.

X

Right Click

No right click